Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu sindicatele despre măsuri de prevenire şi combatere a pandemiei, condiţii de muncă şi salarizare

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, un dialog cu lideri ai centralelor şi federaţiilor sindicale din România, la care au participat miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Sănătăţii, Alexandru Rafila, Finanţelor, Adrian Câciu, şi Muncii, Marius Budăi. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile, care au avut loc în format hibrid, au vizat măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, condiţiile de muncă şi salarizarea.

06 Ianuarie 2022, 15:47 (actualizat 06 Ianuarie 2022, 16:11) Știrile TVR |
Întâlnire premier - sindicate / FOTO: Contul de Fb al Guvernului României

"În cadrul întâlnirii, participanţii au analizat eficienţa măsurilor de protejare a populaţiei, menite să asigure continuitatea serviciilor publice, a derulării afacerilor şi a funcţionării sistemului educaţional. Printre temele analizate s-au numărat măsurile de prevenţie, testarea populaţiei, portul măştii, vaccinarea, asistenţa medicală ambulatorie, accesul la tratament, contextul economic, siguranţa personalului medical şi recuperarea celor afectaţi de COVID-19. A fost evidenţiată nevoia unei abordări coerente, sistemice şi predictibile, care să includă dialogul cu partenerii sociali. Pentru protejarea populaţiei faţă de formele grave de boală şi de riscul pierderii vieţii, vaccinarea a fost menţionată ca fiind cea mai eficientă soluţie recomandată de experţi, limitând evoluţia către o situaţie gravă şi internarea în spital", arată Executivul.

Guvernul indică faptul că, pentru continuarea dialogului pe tema identificării celor mai potrivite măsuri de gestionare a situaţiei generate de pandemie, dar şi pentru soluţionarea solicitărilor partenerilor sociali, vor fi organizate întâlniri periodice.

"În cadrul dialogului social cu reprezentanţii angajaţilor din Sănătate, Educaţie, Ordine Publică şi alte categorii de salariaţi din sistemul public, urmează să fie discutate şi analizate revendicările salariale şi condiţiile de muncă", mai precizează Guvernul.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 27°C
IASI 24°C 27°C
CLUJ 22°C 23°C
CONSTANTA 22°C 23°C
CRAIOVA 24°C 25°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI