Premierul Ludovic Orban, suprins în imagini iar pe picior greșit. A purtat masca de protecție sub bărbie și a fumat la Guvern

31 mai 2020, 19:45

Fotografia a fost postată de consilierul Liei Olguţa Vasilescu, care spune că este făcută chiar în sala de şedinţe.

O comparație cu imaginile publicate pe site-ul Guvernului ne duce la concluzia că imaginea a fost surprinsă în timpul unei întâlniri care a avut loc joia trecută între premier și reprezentanții industriei jocurilor de noroc.

Ludovic Orban riscă o nouă amendă. 1000 de lei pentru că nu poartă corect masca şi 500 de lei pentru fumatul în spaţiile publice închise.

Fotografia a apărut la o zi după ce șeful Guvernului și patru miniștri au fost amendați cu suma totală de 12 mii de lei pentru motive asemănătoare.

Toți au fost fotografiați când îl sărbătoreau pe Ludovic Orban în biroul său din Palatul Victoria și încălcau mai multe reguli.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite