Tinerii studenţi şi absolvenţi care au fost stagiari la Guvern, în ultimele două luni, propun proiecte de eficientizare a activităţii din Palatul Victoria. Digitalizarea şi comunicarea cu cetaţenii prin prin mijloace moderne, ar aduce avantaje aproape imediat. Premierul vrea să aplice cele mai reuşite proiecte, iar cei care le-au conceput, vor fi angajaţi.
Cristian Sima este unul dintre cei 100 de interni care în această vară au văzut cum se muncește în Palatul Victoria sau în ministere. A studiat Informatica în Marea Britanie, dar s-a întors în țară pentru a dezvolta proiecte care să rezolve probleme și să ajute oamenii. A propus un proiect și acum.
O altă propunere sintetizează, într-un limbaj simplu, funcționarea democrației și rolul instituțiilor.
Astfel de tineri, care să vină cu idei noi, sunt bineveniți la Guvern.
Printre internii de la Guvern s-a aflat și un italian născut din mamă româncă.
Guvernul a aprobat săptămâna aceasta proiectul de lege privind internshipul, care urmează să fie votat și de Parlament. Tinerii de cel putin 16 ani vor putea fi interni pentru maximum 6 luni, timp în care trebuie să primească o indemnizație lunară de cel putin 50% din salariul minim brut.