Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a demisionat înaintea unei moțiuni de cenzură

Giuseppe Conte
Giuseppe Conte
20 august 2019, 17:12

Liga Nordului, condusă de vicepremierul Matteo Salvini, care este şi ministru de Interne, a depus moţiunea de cenzură împotriva guvernului Giuseppe Conte în contextul disensiunilor cu partenerul de guvernare, Mişcarea Cinci Stele (populistă, antisistem), condusă de Luigi di Maio.

„Dragă Matteo Salvini, ar fi trebuit să retragi miniştrii din Guvern. Eu aş fi fost avocatul poporului, dar din cauza acestei acţiuni, Guvernul acesta se încheie aici, voi merge la preşedintele ţării pentru a-i oferi demisia mea din funcţia de prim-ministru”, a declarat Giuseppe Conte în Parlament înaintea dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de partidul Liga Nordului (extremă-dreapta).

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, va decide, după consultări cu principalele partide, dacă va desemna un alt prim-ministru sau va convoca alegeri parlamentare anticipate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite