Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
»

Premierul i-a demis pe toți secretarii de stat de la M. Dezvoltării, "pentru a bloca eventualele abuzuri din PNDL"

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că i-a demis pe toți secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării, "pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul Programul Național de Dezvoltare Locală". "De azi, d-na Sevil Shhaideh nu mai poate semna, nici dumneaei, nici prin interpuși, nicun fel de act care să aibă legătură cu PNDL" - a spus premierul. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

 

 

18 Iunie 2017, 12:01 (actualizat 18 Iunie 2017, 19:25) |
Premierul Sorin Grindeanu a demis toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ORA 16.20 Este vorba de 12 persoane demise, documentele au fost deja publicate în Monitorul Oficial, a transmis Ionuț Gheorghe, de la Palatul Victoria: Premierul a decis să oprească temporar PNDL, pentru că, din informațiile acestuia, banii ar urma să fie folosiți în scop politic. Sevil Shhaideh este, în continuare, ministru al Dezvoltării, pentru că președintele Iohannis nu a semnat încă decretul pentru vacantarea acestui post. În acest fel, ministrul Shhaideh poate semna în continuare ordine de alocare a banilor din acest program. Este vorba de 30 de miliarde de lei, credite de angajament, bani ce ar urma să fie folosiți până în 2020. Banii ar urma să ajungă la mai multe proiecte, la primării, la 9.500 de proiecte - școli, grădinițe, drumuri și alte obiective. Sorin Grindeanu spunea că 5 luni Sevil Shhaideh nu a făcut nimic în acest program, iar acum, de câteva zile, totul merge pe repede înainte, făcând referire la comunicatul Ministerului Dezvoltării de acum câteva zile, care anunța că s-a dat starul oficial al acestui program. De ce i-a demis premierul pe acești secretari de stat de la Ministerul Dezvoltării? Ei bine, Sevil Shhaideh poate semna aceste ordine de alocare a fondurilor, însă aceste ordine trebuie contrasemnate de acești secretari de stat, acesta este motivul pentru care ei au fost demiși.

ORA 15:30 Premierul face declarații. Sorin Grindeanu: "Programul național de dezvoltare faza a doua este între prioritățile mele. Din păcate, d-na ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program extrem de important, a avut la dispozitie 5 luni să facă ceva și nu a făcut nimic.

Nu accept ca acest program să fie folosit în scopuri politice și nu am de gând să tolerez așa ceva. Am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general și secretarii generali adjuncți. De azi, d-na Sevil Shhaideh nu mai poate semna, nici dumneaei, nici prin interpuși, nicun fel de act care să aibă legătură cu PNDL. Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul. O invit luni, pe d-na Sevil Shhaideh la discuții. Să-mi comunice stadiul tuturor programelor aflate în prezent în derulare. Ştiu că este un om care, în final, va respecta legea".

Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre 5 secretari de stat, 4 subsecretari de stat, 1 secretar general și 2 secretari generali adjuncţi.

Premierul Sorin Grindeanu este duminică la Palatul Victoria, în contextul în care după-amiază parlamentarii PSD și ALDE sunt convocați pentru semnarea, depunerea și citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

Sorin Grindeanu nu va merge la şedinţa plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se va citi moţiunea de cenzură România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor, iniţiată de PSD şi ALDE, au precizat surse oficiale.

ORA 12.25 La Guvern a ajuns și fostul co-președinte ALDE, Daniel Constantin. Ulterior, s-au alăturat și Sorin Cîmpeanu şi secretarul general al Guvernului, Victor Ponta. Ulterior, Victor Ponta a plecat la Parlament, la Grupul PSD, afirmând că vrea să-şi spună punctul de vedere în faţa parlamentarilor social-democraţi.

La sediul Guvernului se află și o mare parte a consilierilor prim-ministrului.

Referitor la calendarul zilei de duminică, ședințele grupurilor parlamentare social-democrate și ALDE sunt în jurul orei 15.00, de la 16,00 — este ședința Birourilor permanente reunite, iar de la 16,30 - ședința de plen reunit în care va fi citită moțiunea de cenzură.

Potrivit Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, moțiunea de cenzură se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților în ziua în care a fost depusă.

Premierul a susținut sâmbătă, la Timișoara, că la moțiunea de cenzură cei prezenți vor asista la lucruri ''incredibile''.

Grindeanu a spus că așteaptă ''premiera'' depunerii unei moțiuni de cenzură de către PSD împotriva unui Guvern PSD, lucru pentru care șeful Executivului l-a făcut răspunzător pe liderul social-democraților, Liviu Dragnea.

''Aș cere să se respecte toate regulile legate de vot în Parlament, votul trebuie să fie secret. Veți vedea miercuri sau când va fi moțiunea de cenzură, cum lucrurile se vor desfășura într-un mod de-a dreptul incredibil. Dar, deocamdată vreau să văd cum PSD depune moțiune contra Guvernului Partidului Social Democrat. Asta cred că intră în istorie. În acest loc am ajuns datorită managementului domnului Liviu Dragnea'', a spus Grindeanu.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 33°C
IASI 30°C 32°C
CLUJ 29°C 32°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 34°C 35°C
BRASOV 26°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Iunie 2017, 17:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-06-2017
Deschidere: 8347.55
Maxim: 8360.09
Mimim: 8240.16
Variatie: -1.24%
SIF2
1.00
0.2%
TGN
396.00
12.11%
TLV
2.77
0.54%
SNG
32.20
0.62%
FP
0.87
0.23%
COTE
129.50
1.91%
BRD
14.12
0%
DIGI
39.10
1.27%
SNP
0.30
0.33%
SIF5
1.82
0%
ARHIVĂ ȘTIRI