Guvernul Franței amână, deocamdată, creșterea prețurilor la combustibili și cere consultări cu așa-numitele veste galbene. Premierul vrea oprirea violențelor și îndeamnă la manifestări pașnice. Protestatarii se declară însă nemulțumiți de oferta Guvernului și pregătesc episodul al patrulea al mitingurilor de protest.
Guvernul francez, prin vocea premierului Édouard Philippe, a acceptat că a pierdut prima manșă și încearcă prin setul de măsuri anunțate să calmeze presiunea socială și să câștige timp pentru consultări.
Édouard Philippe a anunțat suspendarea pentru 6 luni a creșterii taxelor pentru carburanți, amânarea noilor măsuri pentru controlul tehnic al mașinilor precum și suspendarea creșterii prețurilor la gaz și la electricitate.
Toate aceste măsuri ar fi trebuit aplicate de la 1 ianuarie 2019.
Premierul Édouard Philippe a transmis și un mesaj clar pentru cei care vor să iasă din nou în stradă.
Manifestațiile trebuie declarate și trebuie să se desfășoare fără violență, spune premierul, care crede că nicio taxă nu merită să pună în discuție unitatea națiunii.
De cealaltă parte, vestele galbene rămân ferme pe poziție și se declară nemulțumite de măsurile anunțate de Guvern.
Vestele galbene, alături de alte categorii sociale nemulțumite, se pregătesc pentru o nouă mobilizare în centrul Parisului, la sfârșitul săptămânii.