Premierul Florin Cîţu: Comisia Europeană susţine eliminarea MCV la finalul acestui an

Premierul Florin Cîțu
Premierul Florin Cîțu
19 martie 2021, 00:04

„Veşti bune pentru România! Comisia Europeană susţine eliminarea MCV la finalul acestui an. Astăzi am avut o întâlnire cu doamna Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă. Am discutat în detaliu despre Mecanismul privind Statul de Drept şi Raportul pentru România. Guvernul României susţine acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene şi trebuie protejate cu îndârjire”, a scris prim-ministrul pe pagina sa de Facebook.

El spune că, alături de Comisia Europeană, Guvernul de la Bucureşti susţine eliminarea şi repararea modificărilor legislative „nefericite” aduse legilor justiţiei în perioada 2017 – 2019.

„Împărtăşesc dorinţa doamnei Jourova de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, coaliţia legislativă şi Ministrul Justiţiei, în dialog continuu cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai societăţii civile, au un obiectiv european: să livreze o legislaţie care să garanteze independenţa justiţiei pe termen lung şi să reziste în faţa presiunilor politice conjuncturale. Procesul de recuperare a independenţei justiţiei a început şi va continua. Este un proces de vindecare. Nu va fi uşor, dar este inevitabil. Prin dialog civilizat şi dezbatere bazată pe argumente raţionale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV şi pentru un stat de drept consolidat”, precizează Florin Cîţu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite