Premierul Florin Cîțu: Pogromul de la Iași reprezintă astăzi o pagină neagră din istoria noastră

Parlament. Plen
Parlament. Plen
30 iunie 2021, 07:30

ACTUALIZARE: Ședința solemnă a început cu intonarea imnului de stat. Potrivit Ancăi Dragu, „Pogromul de la Iaşi poartă şi astăzi, la 80 de ani distanţă, o puternică încărcătură istorică”.

„Învinuirea pe nedrept, arestările, execuţiile şi torturarea evreilor ieşeni, concetăţeni de ai noştri, rămân fapte a căror justificare nu putem să o acceptăm nici acum. Aceste acţiuni au dat amploare totalitarismului şi consecinţelor sale devastatoare pentru societate. Dramele suferite de victimele acestui masacru şi ororilor petrecute pe străzile Iaşiului la ordinul autorităţilor de la acea vreme rămân fragmente dureroase în istoria noastră, fragmente pe care nu le putem şterge, pe care trebuie să le recunoaştem şi să ni le asumăm. Acestea reprezintă obligaţii morale, care vor ajuta toate generaţiile tinere să conştientizeze şi să respecte valorile toleranţei şi principiile democratice şi ale statului de drept”, a mai spus Dragu.

Preşedintele Senatului a subliniat că România a făcut „paşi importanţi” în direcţia recuperării istoriei şi asumării memoriei, iar inaugurarea Muzeului Pogromului de la Iaşi, alături de celelalte edificii culturale, reprezintă „un catalizator important pentru promovarea celei mai importante lecţii în urma acestui eveniment: drepturile fundamentale ale omului şi responsabilitatea civică, care nu sunt negociabile”.

„Niciodată şi niciunde nu trebuie să mai fim martorii antisemitismului şi xenofobiei, indiferent de forma şi de gradul în care acestea se manifestă. Purtăm în spate o istorie grea, o greşeală uriaşă, care nu a iertat nici ţara noastră. Şi tocmai greutatea ei trebuie să ne facă mai puternici în a combate acest flagel”, a adăugat Dragu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că Pogromul de la Iaşi este lecţia amară a unei istorii care, deşi se îndepărtează de noi, nu trebuie uitată.

„Într-o astfel de zi cred că trebuie să ne punem umanitatea, compasiunea, inima şi mintea deopotrivă la încercare pentru a înţelege semnificaţia comemorării pe care o săvârşim astăzi. Vorbesc despre umanitate şi despre inimă pentru că dincolo de dimensiunea cumplită a cifrelor, peste 14.000 de victime, dincolo de cinismul ordinelor şi de cruzimea faptelor, stă istoria dureroasă a celor care nu au supravieţuit, dar şi a celor care au trăit o viaţă amintindu-şi calvarul la care au fost supuşi fără vină chiar de către statul care ar fi trebuit să-i apere”, a spus Orban în plenul reunit al Parlamentului.

La rândul său, premierul Florin Cîțu a spus că se înclină în fața memoriei acestor oameni nevinovați.

”Ceea ce s-a întâmplat la Iași acum opt decenii ne amintește despre o suferință peste limita imaginației, ne amintește despre cruzime, sălbăticie și crimă. „Trenurile morții”, asasinatele individuale, persecuțiile, torturile, umilințele, gropile comune, toate au fost acolo! Imaginea victimelor, a atrocităților, a celor peste 13.000 de victime – bărbați și femei, a sutelor de copii, bătrâni și a destinelor frânte de acum opt decenii de la Iași trebuie să rămână o neclintită mărturie despre nevoia de adevăr, justiție și memorie. Abominabilele evenimente care au fost puse în operă de către autoritățile din anii 40, sub coordonarea regimului Antonescu, reprezintă astăzi o pagină neagră din istoria noastră. Suntem datori să vorbim despre ea, să protejăm memoria victimelor, să condamnăm făptuitorii și să transmitem generațiilor următoare lupta noastră, a tuturor, ca asemenea tragedii să nu se mai repete niciodată”, a spus premierul.

_________________________________________________________________

„Prin iniţiativa de a comemora 80 de ani de la cel mai mare masacru petrecut pe teritoriul României în epoca modernă în cadrul unei şedinţe solemne, organul reprezentativ suprem al tuturor cetăţenilor români va transmite un mesaj puternic de recunoaştere a suferinţei victimelor şi supravieţuitorilor Pogromului, iar acele evenimente istorice vor beneficia astfel de atenţia semnificativă din partea opiniei publice interne şi internaţionale”, afirma, recent, deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.

La această şedinţă solemnă au fost invitaţi preşedintele României, membrii Guvernului, foştii şefi de stat, reprezentanţii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, şeful Casei Regale a României, Patriarhul BOR şi liderii celorlalte culte religioase, reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ai Armatei Române, ai Academiei Române, precum şi supravieţuitori sau urmaşi ai victimelor Pogromului.

„Comemorarea acelor evenimente din iunie 1941 reprezintă, pentru întreaga societate de astăzi, pentru comunitatea de la Iaşi şi pentru România un moment deosebit de important din perspectiva recunoaşterii şi asumării trecutului, precum şi o reflectare autentică a felului în care autorităţile de astăzi contribuie la cultivarea memoriei naţionale. Parlamentul României face astfel un pas deosebit de important, onorabil şi impozant, un mesaj puternic către întreaga naţiune, către cetăţeni şi instituţii, către partenerii internaţionali. Forul suprem al democraţiei din România onorează în acest fel principiul european de astăzi „nu există reconciliere fără rememorare”, iar prin această sesiune solemnă ambele camere ale Parlamentului onorează memoria victimelor, condamnă criminalii şi contribuie la punerea bazelor unei reconcilieri clădite pe adevăr şi rememorare”, sublinia Muraru.

În 7 iunie, Birourile permanente reunite au aprobat solicitarea lui Alexandru Muraru privind organizarea şedinţei solemne a Parlamentului pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iaşi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite