Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Premierul Dacian Cioloş a călătorit până la Munchen cu o cursă de linie, la clasa Economic

Premierul Dacian Cioloş face o vizită oficială de 2 zile în Germania, la Munchen, unde are întâlniri cu autoritățile landului Bavaria şi cu reprezentanți ai unor puternice companii germane. Primul ministru a călătorit duminică după-amiază cu o cursă aeriană de linie, la clasa Economic. Imagini exclusive ale reporterului Ştirilor TVR, Ionuţ Gheorghe.

04 Septembrie 2016, 20:33 (actualizat 04 Septembrie 2016, 21:07) | Ionuţ Gheorghe |
Premierul Dacian Cioloş, în avion / FOTO: Ionuţ Gheorghe
Premierul Dacian Cioloş, în avion
Primul ministru, în avion

Premierul Dacian Cioloş a călătorit duminică până în Germania, unde face o vizită oficială, cu clasa Economic a unei curse aeriene de linie TAROM.

(w300) Primul minCând a urcat în avion, Dacian Cioloş a fost invitat de o stewardesă să ia loc la Business Class, dar acesta a refuzat şi a spus că va sta acolo unde i-a fost alocat loc. Sub ochii celorlalţi călători, premierul şi-a făcut loc, cu bagajul, până la scaunul său şi s-a aşezat alături de şeful Cancelariei, Dragoş Tudorache. Întreaga delegaţie oficială, în jur de 8 persoane, a călătorit cu clasa Economic.

La sosirea pe aeroportul din Munchen, premierul a fost aşteptat de ambasadorul Emil Hurezeanu. După aterizarea avionului, ceilalţi pasageri s-au ridicat, iar una dintre stewardese le-a cerut ca să se aşeze până când iese din avion delegaţia oficială. Călătorii nu au comentat, premierul a zis "asta din cauza noastră" şi şi-a cerut scuze, ieşind.

De regulă, demnitarii călătoresc în vizite oficiale la clasa Business.

Prim-ministrul Dacian Cioloș efectuează, în zilele de 4 și 5 septembrie, o vizită oficială în Germania, la Munchen, informează site-ul Guvernului.

Deplasarea în Germania va avea un caracter în principal economic prin discuțiile pe care premierul român le va avea cu autoritățile de land și reprezentanți ai unor puternice companii germane, atât din Bavaria cât și din alte zone ale Germaniei.

Programul vizitei prim-ministrului Dacian Cioloș include întrevederi cu reprezentanți ai Comitetului estic al economiei germane (Ost Ausschuss), participarea la o masă rotundă pe tematica IT&C pentru prezentarea potențialului României și o deplasare la sediul BMW AG pentru discuții cu membri ai board-ului companiei.

De asemenea, premierul român va avea o întrevedere cu Horst Seehofer, premierul landului Bavaria, și cu Barbara Stamm, președintele Parlamentului local.

Convorbirile cu cei doi oficiali se vor concentra pe relațiile bilaterale româno-germane, aflate astăzi la un nivel excelent, impulsionate de un dialog politic intens, dar și de o componentă economică substanțială: Germania este primul partener comercial al României și al treilea investitor străin în România.

În vizita de la Munchen, centru economic puternic al Germaniei, premierul Dacian Cioloș va prezenta oportunitățile pe care le oferă în prezent România pentru investitori, mai ales pentru dezvoltarea segmentului de cercetare si dezvoltare (R&D) și va milita pentru extinderea cooperării economice bilaterale de ansamblu.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 10°C
IASI 8°C 8°C
CLUJ 8°C 6°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 8°C 10°C
BRASOV 8°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Noiembrie 2017, 08:26
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-11-2017
Deschidere: 7716.26
Maxim: 7774.77
Mimim: 7716.26
Variatie: 0.72%
SNG
31.45
1.92%
BRD
12.90
0.31%
TLV
2.14
0.71%
FP
0.84
0%
TRP
0.39
0.26%
SFG
33.10
0.3%
TGN
387.00
1.57%
TEL
25.20
0.2%
SNN
7.52
0.4%
SIF1
2.62
0.57%
ARHIVĂ ȘTIRI