Premierul Ciucă: Regretăm şi nu înţelegem poziţia inflexibilă arătată de Austria. Decizia rămâne fundamentată pe alegații bazate pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte

8 decembrie 2022, 16:22

 

Premierul şi-a exprimat “profunda dezamăgire față de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen”. „Vreau, în primul rând, să adresez mulțumiri tuturor partenerilor europeni din statele membre, Comisiei Europene, Parlamentului European, dar și din agențiile europene, care ne-au susținut vocal, pe baze corecte, demonstrate prin argumente, fapte și cifre solide și care au insistat să găsim împreună soluții” a declarat premierul Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porțile Spațiului Schengen, ca o recunoaștere a pregătirii noastre, dar și a eforturilor continue, de ani de zile, pentru protejarea granițelor externe europene. Toate, cu o singură și nejustificată excepție, Austria, a spus premierul Ciucă.

„Decizia rămâne fundamentată pe alegații bazate pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte. Nu am folosit nici măcar estimări naționale, am folosit datele agențiilor Uniunii Europene, care trebuie să rămână baza atunci când luăm decizii europene.

Am recunoscut dificultățile statelor membre care se află sub presiuni migratorii și am acționat întotdeauna solidar și activ în a găsi soluții în plan european. Numai împreună putem rezolva aceste probleme. Am avut propuneri concrete pentru partenerii noștri și am lucrat intens cu Comisia Europeană să răspundem acestor preocupări.

Regretăm și sincer nu înțelegem poziția inflexibilă de Austria. Mai mult ca oricând, în ultimul an România a dovedit că este un veritabil actor în asigurarea securității europene. Nu în ultimul rând, etapele parcurse în acest proces relansat de aderare la Spațiul Schengen au reconfirmat că cetățenii români și europeni pot să aibă încredere în modul în care România protejează frontierele Uniunii și asigură cooperarea polițienească. Așa cum am procedat în ultimii 15 ani, vom continua să protejăm frontierele noastre externe, care sunt și frontierele Uniunii Europene, pentru că e vorba în egală măsură de securitatea României și a românilor, dar și a celor europeni. Acest lucru a fost și mai vizibil în acest context dificil generat de războiul de la granițele noastre.

România va continua să fie constructivă și să lucreze pentru o veritabilă soluție europeană. România va relua procesul de aderare la Spațiul Schengen.

Aderarea României rămâne obiectivul național strategic pe care îl avem și vom continua toate discuțiile și negocierile pentru atingerea acestui obiectiv.

Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest efort masiv, politic și diplomatic, indiferent de culoare politică. Vreau, de asemenea, să mulțumesc mass-media pentru contribuția la acest efort comun. Decizia de astăzi, chiar dacă o regretăm, vă asigur că ne motivează să continuăm” a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite