Premierul britanic Theresa May, primul lider străin care îl va vizita pe preşedintele Donald Trump la Casa Albă

Donald Trump şi Theresa May
Donald Trump şi Theresa May
22 ianuarie 2017, 11:12

Premierul britanic Theresa May va sublinia importanţa NATO şi a Uniunii Europene atunci când va avea prima întâlnire cu noul preşedinte american Donald Trump, se arată într-un interviu acordat Financial Times, preluat de agenţiile internaţionale şi citat de Agerpres.

În pofida faptului că Donald Trump a sugerat înainte de a fi învestit că NATO este o organizaţie învechită, May şi-a declarat convingerea că noul preşedinte al SUA „recunoaşte importanţa şi semnificaţia NATO”.

„‘Sunt de asemenea încrezătoare că SUA vor recunoaşte importanţa cooperării pe care o avem în Europa pentru a asigura apărarea colectivă şi securitatea colectivă”, a indicat May.

„Îmi doresc ca UE să fie puternică în continuare şi vreau să avem în continuare un parteneriat strâns şi strategic cu UE”, a mai subliniat premierul britanic. „Date fiind ameninţările cu care ne confruntăm, nu este o perioadă pentru o cooperare redusă”, a adăugat ea.

Theresa May a spus că intenţionează să fie „foarte sinceră” în discuţiile cu Trump şi că vrea să construiască „o relaţie foarte specială” între cele două guverne.

Şi-a exprimat totodată speranţa că se vor putea pune bazele unui acord bilateral înainte de ieşirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Întrebată despre potenţialele dificultăţi în colaborarea cu Trump, dat fiind faptul că acesta a fost acuzat de o serie de afirmaţii sexiste şi rasiste în timpul campaniei electorale, May a precizat că a fost clară „în legătură cu acele zone în care cred că unele dintre comentariile pe care le-a făcut sunt inacceptabile”.

„‘El şi-a cerut scuze pentru aceste comentarii”, a remarcat ea în acest context.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă