Premierul britanic Boris Johnson i-a conferit „Premiul Winston Churchill pentru Leadership” preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski

Premiul Churchill oferit de Boris Johnson lui Volodimir Zelenski
Premiul Churchill oferit de Boris Johnson lui Volodimir Zelenski
26 iulie 2022, 21:51

Zelenski a participat prin videoconferinţă la ceremonia din Downing Street 10 – reşedinţa oficială a prim-ministrului de la Londra – unde Johnson a afirmat că Churchill „ar fi izbucnit în urale şi probabil ar fi şi lăcrimat” când şeful statului ucrainean a cerut „muniţie, nu o ocazie” cu care să plece de la Kiev când a început invazia rusă.

Premierul a mai spus că îşi poate imagina spiritul lui Sir Winston însoţindu-l pe Zelenski şi „făcându-şi loc cu bastonul” prin toate încercările.

La eveniment au asistat membri ai familiei fostului prim-ministru care a condus Marea Britanie în timpul celui de-al doilea război mondial şi ai Societăţii Internaţionale Churchill”.

Zelenski a declarat că este extrem de onorat de premiul primit şi că „Ucraina nu a fost lăsată singură după 24 februarie, i-am avut alături pe cei care ne-au ajutat, care şi-au amintit în vremurile cele mai întunecate ce este onoare şi care nu s-au gândit să renunţe la luptă – despre tine e vorba, Boris. Premiul este şi al tău, iar aceasta este manifestarea rolului nostru de lideri ai ucrainenilor, ai britanicilor şi ai celor care nu îşi cedează libertatea niciunui tiran”.

Preşedintele Ucrainei îl invocase pe Churchill în discursul său emoţionant către parlamentarii britanici, ocazie cu care promisese că va lupta împotriva invadatorilor ruşi în aer, pe mare şi în stradă.

Johnson a amintit apelul telefonic al lui Zelenski din 24 februarie, prin care a primit confirmarea că „a izbucnit nebunia”, iar tancurile ruseşti „năvălesc peste graniţă”. „În acel moment de criză supremă, ai avut de dat un test de conducător care a fost, în felul său, la fel de sever ca provocarea pentru Churchill din 1940. Sfidarea ta, demnitatea ta, starea ta de spirit bună în permanenţă au mişcat milioane de oameni, iar prin rezistenţa ta împotriva barbariei, ai devenit un simbol al eroismului poporului ucrainean”, i-a mai spus el preşedintelui ucrainean.

Ambasadorul Ucrainei la Londra, Vadim Pristaiko, a primit cu aceeaşi ocazie un bust al lui Winston Churchill.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite