Premierul Nicolae Ciucă a trimis la Președinție propunerea de numire a lui Petre Daea în funcția de ministru al Agriculturii

Petre Daea
Petre Daea
7 iulie 2022, 18:27

PSD a propus, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, de miercuri, ca Petre Daea să preia funcția de ministru al Agriculturii. Ulterior, conducerea Partidului Social Democrat a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii.

Postul de ministru al Agriculturii a rămas liber după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă.

Acest portofoliu a fost preluat și gestionat pentru o scurtă perioadă de Sorin Grindeanu, titularul de la Transporturi.

Petre Daea a spus că are ca prioritate sistemul de irigații.

„V-am fost partener tot timpul, v-am stat la dispoziție cum o voi face și de acum încolo. Îi mulțumesc președintelui partidului pentru această propunere, colegilor care au decis astăzi să aloce încredere în persoana unui om care s-a străduit să facă ce i-a dat conștiința profesională. Când se încheie procesul acesta juridic vă prezint viziunea mea cum văd eu lucrurile în agricultură: O văd cum am văzut-o întotdeauna, încât să fie bine țării și fermierii să simtă acest lucru (…) Fermierii sunt cei care îi recunosc activitatea într-o perioadă scurtă de timp, dar folositoare (lui Chesnoiu, n.red.). Voi începe în prima oră mă voi ocupa de acest lucru, pentru că în 2017, după depunerea jurământului eram la pompa din Giurgiu. Așa voi face și acum, să mă duc în șantierul muncii. Tot ceea ce înseamnă sistemele de irigații. E o abordare mult mai amplă pe care vă voi prezenta-o când se va încheia acest proces juridic”, a afirmat Daea.

Daea  a susţinut că „vede cu multă îngrijorare” faptul că în PNRR nu există bani pentru irigaţii.

„Cu îngrijorare, pentru că n-am înţeles de ce foştii miniştri nu au putut să prezinte Comisiei Europene acel interes formidabil pentru Europa şi pentru România. Nu este posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată. În al doilea rând, nu mi-am putut imagina, ca agronom, ca inginer în domeniu, să nu aibă argumentele tehnice care să fie prezentate la Comisie, în aşa fel încât să asiguri Uniunii Europene de două culturi extrem de importante – şi anume cultura soiei (…) şi cultura porumbului”, a explicat social-democratul.

Întrebat dacă le va recomanda micilor fermieri să folosească apa cu mai multă atenţie, Daea a arătat că nu poate face acest lucru, Daea a spus: „Eu nu pot face asta, şi să fim bine înţeleşi. Planta nu poate trăi fără apă, este factorul vital. Legumicultorii pun aceste culturi în zone sigure de apă. Nu-şi permite nici un legumicultor să planteze vreo legumă undeva dacă nu are sursă de apă. (…) Cu hrana nu-i de joacă. Aici nu ne jucăm de-a asigurarea hranei, de aceea le transmit fermierilor să-şi folosească resursele de care beneficiază în zona respectivă”.

Daea i-a îndemnat pe agricultori să irige, să folosească toate sursele de apă pe care le au la îndemână, în aşa fel încât să realizeze producţia pentru care au investit, iar toată populaţia să se hrănească cu produse româneşti.

„Acolo unde a secat sursa de apa, ce să-i fac? Eu n-am o soluţie, în condiţiile în care nu există apă. De unde să o aducă, cine să o aducă şi cine să o folosească, în condiţiile în care nu există sursa respectivă? (…) Voi continua toate proiectele începute de domnul Adrian Chesnoiu”, a adăugat social-democratul.

Petre Daea a mai fost ministru al Agriculturii în Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Printre proiectele care l-au făcut celebru în perioada respectivă sunt „Alege oaia”, prin care își propunea să îi încurajeze pe români să mănânce mai multă carne de oaie și combaterea cormoranilor din Deltă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite