Premierul a aprobat solicitarea către Comisia Europeană ca România să beneficieze de încă 8 milioane de doze de vaccin

Premierul Florin Cîţu anunţă că a aprobat marţi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării ca România să beneficieze de încă 8 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer din cele 200 de milioane negociate suplimentar la nivel european.

12 Ianuarie 2021, 17:19 (actualizat 12 Ianuarie 2021, 17:20) Știrile TVR |
Vaccin anti-COVID-19

"Asigurăm dozele de vaccin necesare pentru imunizarea cât mai multor cetăţeni care vor să se protejeze astfel de COVID-19. Am aprobat astăzi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării ca România să beneficieze de încă opt milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer din cele 200 de milioane negociate suplimentar la nivel european. Este vorba, mai exact, de solicitarea a încă 8.055.394 de doze de vaccin, care se vor adăuga celor 12.780.080 milioane de doze produse de BioNTech/Pfizer şi contractate deja de România. Altfel spus, doze vitale care vor asigura imunizarea a 10.417.737 de persoane, care se pot întoarce la o viaţă normală", afirmă Florin Cîţu, marţi, într-o postare pe Facebook.

Premierul adaugă că, în plus faţă de vaccinurile BioNTech/Pfizer, "mai avem cele 3.408.215 de doze produse de Moderna şi contractate deja de România".

"Fiecare persoană vaccinată înseamnă mai multe vieţi salvate şi un pas în plus câştigat împotriva COVID-19", conchide Cîţu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 30°C
IASI 30°C 30°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 32°C 28°C
BRASOV 31°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI