Premierul, referitor la scandalul gunoaielor de la Sectorul 1: Până la o decizie a instanţei, toată lumea trebuie să îşi respecte angajamentele

Premierul Florin Cîţu a declarat, referitor la criza intervenită la nivelul Sectorului 1 în privinţa asigurării serviciilor de salubritate, că este important ca "până la o decizie în instanţă, şi prestatorul de servicii şi primăria să îşi respecte angajamentele", întrucât cetăţenii Capitalei nu trebuie să sufere de pe urma unei dispute în justiţie.

 

09 Iunie 2021, 17:01 (actualizat 09 Iunie 2021, 17:04) |
Sectorul 1, gunoaie

Şeful Executivului a fost întrebat dacă se gândeşte să intervină în vreun fel pentru debloca situaţia de la Sectorul 1.

"În primul rând, cred că este important ca toţi cei care aveau acolo contracte semnate să şi le respecte; şi de-o parte, şi de alta. Deci contractele trebuie respectate, cetăţenii Bucureştiului nu trebuie să sufere de pe urma unei dispute în instanţă. Până la o decizie în instanţă, şi prestatorul de servicii şi primăria, toată lumea trebuie să îşi respecte angajamentele. Şi după aceea vedem deciziile în instanţă", a declarat Florin Cîţu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a subliniat că nu este "un lucru ok" ceea ce se vede în privinţa salubrizării Sectorului 1.

"Bineînţeles că ceea ce vedem nu este un lucru ok. Eu sper ca Garda de Mediu să îşi facă datoria şi, dacă găseşte vinovaţi şi unde găseşte, acolo trebuie să meargă în forţă şi să amendeze. Dar în acest moment - am avut o discuţie şi cu prefectul astăzi - lucrurile sunt puţin complicate. Nu ştiu dacă intervenţia mea în acest moment este salutară, dar este important ca să se respecte contractele - şi la prestator, şi la primărie. Sunt contracte semnate, sunt contracte în vigoare... Până la decizia instanţei, şi de-o parte şi de alta trebuie să fie respectate contractele", a declarat Cîţu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI