Premierul și ministrul Transporturilor, ultimatum pentru compania care lucrează la drumul expres Pitești-Craiova

21 iulie 2022, 21:46

Tronsonul 1 al drumului ar fi trebuit dat în circulație până la sfârșitul lunii iulie.

Aceeași firmă se ocupă și de realizarea centurilor din București și Timișoara, care sunt de asemenea în mare întârziere.

Constructorul a primit deja un certificat negativ pentru drumul expres.

La al treilea, urmează să piardă contractul cu statul.

Celelalte tronsoane ale drumului expres Pitești-Craiova sunt gestionate de o altă companie, iar acolo lucrările sunt în grafic.

Premierul Nicolae Ciucă: Nu există scuze pentru absolut nimeni, trebuie să-și îndeplinească obiectivele asumate prin contract și trebuie să ducă lucrările la bun sfârșit. Nu există toleranță pentru absolut niciun fel de întârziere.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Dacă nu își schimbă rapid modul de lucru și nu există o creștere rapidă a activității pe șantier, va veni și al doilea certificat negativ. Nu putem să asistăm pasiv la faptul că se încalcă periodic termenele acestor contracte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă