Înainte de adoptarea ordonanţelor, marţi, s-a înregistrat o premieră la Guvern. Departamentul pentru lupta antifraudă, aflat în subordonarea premierului Sorin Grindeanu, a atacat dur propunerile de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală. DLAF afirmă că proiectul îi pune în pericol capacitatea de anchetă. Departamentul antifraudă a respins conditionarea investigării abuzului în serviciu de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
"Noua formă juridică propusă, respectiv condiţionarea investigării abuzului în serviciu (indiferent de pagubă) de plângerea prealabilă a persoanei vătămate (a se citi conflictul de interese între reprezentantul entităţilor păgubite şi subiectul activ al infracţiunii, atunci când cele două situaţii se suprapun), este de natură să diminueze capacitatea investigativă a DLAF şi, deopotrivă, îndeplinirea mandatului instituţional de protejare efectivă şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România", se arată într-un comunicat al Departamentul pentru lupta antifraudă.
Departamentul antifraudă investighează fraudele comise de investitorii care au accesat fonduri europene. DLAF este condus de Marius Cătălin Vartic, numit anul trecut, in mandatul lui Dacian Ciolos. Vartic a fost procuror DNA timp de 13 ani.