Premieră în Marea Britanie: o membră a guvernului îşi ia concediu de maternitate fără a fi nevoită să demisioneze

Suella Braverman
Suella Braverman
2 martie 2021, 22:18

Consilier juridic al guvernului, Suella Braverman, în vârstă de 40 de ani, va fi înlocuită timp de şase luni de unul dintre adjuncţii săi, dar îşi va primi în continuare salariul.

Într-o înregistrare video postată pe Twitter, viitoarea mămică, care aşteaptă al doilea copil, şi-a exprimat entuziasmul pentru ideea „de a face parte din istorie”. Salutând un „moment marcant” pentru ţară, ea a estimat că acesta este un mesaj „pentru femeile tinere care ar dori să facă o carieră în politică”.

Prim-ministrul Boris Johnson i-a transmis „cele mai bune urări pentru concediul maternal şi că este nerăbdător să o reîntâlnească în toamnă”, potrivit unui comunicat al Downing Street.

Legea până acum în vigoare, „depăşită” potrivit chiar serviciilor prim-ministrului britanic, ar fi obligat-o să renunţe la funcţie dacă dorea să-şi ia concediu de maternitate după naşterea copilului.

Boris Johnson a declarat că intenţionează să-şi ia concediu de paternitate după naşterea fiului său în aprilie anul trecut, dar pentru moment l-a amânat din cauza pandemiei de coronavirus, notează AFP.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite