Prelungirea crizei sanitare ține restaurantele și terasele închise în Franța

4 februarie 2021, 21:17

Cafenelele și restaurantele franceze sunt închise. Scaunele și mesele s-au strâns, iar terasele au devenit locuri de depozitare. Totul arată părăsit și deprimant, departe de vremurile în care găseai cu greu un loc la o terasă pariziană.

În ciuda greutăților, Roberto Diktas a ales să-și țină clienții aproape și să primească, prin telefon, comenzi pentru livrări. Cu fiecare zi care trece telefonul sună parcă din ce în ce mai puțin, iar facturile neplatite se adună. Alții au decis să închidă până în momentul în care autoritățile vor anunța reluarea activității.

Ministrul Economiei, Bruno Le Maire, le-a promis celor peste 200 de mii de proprietari de restaurante din Franța că șomajul parțial și fondul de solidaritate se vor prelungi până la sfârșitul crizei.

Peste 65% dintre patronii de restaurante se tem că până la sfârșitul anului vor fi nevoiți să pună lacătul pe ușă. Criza economică se adâncește, iar ajutoarele guvernamentale se dovedesc a fi insuficiente.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite