Preliminarii EURO 2024: România, în grupă cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra

Clasamentul FIFA: România a urcat pe locul 53 / FRF Facebook
Clasamentul FIFA: România a urcat pe locul 53 / FRF Facebook
9 octombrie 2022, 14:01

Finalistele ultimei ediţii, Italia şi Anglia, fac parte din aceeaşi grupă, C, în care se mai află Ucraina, Macedonia de Nord şi Malta.

În urma tragerii la sorţi au rezultat şapte grupe de câte cinci echipe şi trei grupe de câte şase:

Grupa A: Spania, Scoţia, Norvegia, Georgia, Cipru;

Grupa B: Olanda, Franţa, Irlanda, Grecia, Gibraltar;

Grupa C: Italia, Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord, Malta;

Grupa D: Croaţia, Ţara Galilor, Armenia, Turcia, Letonia;

Grupa E: Polonia, Cehia, Albania, Insulele Feroe, Rep. Moldova;

Grupa F: Belgia, Austria, Suedia, Azerbaidjan, Estonia;

Grupa G: Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Lituania;

Grupa H: Danemarca, Finlanda, Slovenia, Kazahstan, Irlanda de Nord, San Marino;

Grupa I: Elveţia, Israel, România, Kosovo, Belarus, Andorra;

Grupa J: Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Islanda, Luxemburg, Slovacia, Liechtenstein.

La tragerea la sorţi s-au aflat în urne 53 de echipe reprezentative, mai puţin Germania (calificată din oficiu din postura de organizatoare) şi Rusia (exclusă din competiţii). Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

Conform procedurii UEFA, următoarele împerecheri nu au fost posibile: Armenia – Azerbaidjan, Belarus – Ucraina, Gibraltar – Spania, Kosovo – Bosnia-Herţegovina, Kosovo – Serbia.

În plus, pe considerente ce ţin de climă, nicio grupă nu poate conţine mai mult de două echipe din următoarea listă: Belarus, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia.

Alte restricţii ce ţin de distanţele prea mari au fost activate pentru grupele în care se regăsesc Kazahstan, Azerbaidjan şi Islanda.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 din Germania se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre selecţionatele calificate (primele două clasate din fiecare grupă). Alte trei reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Ligii Naţiunilor, în martie 2024.

Sursa: Agerpres

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

VIDEO. Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger pe teren