Prelegerea poetei americane Louise Gluck, laureata Nobelului pentru literatură, susținută online

Louise Gluck
Louise Gluck
7 decembrie 2020, 15:49

Academia Suedeză a recompensat-o pe Gluck, care s-a născut în New York şi este profesoară de engleză la Universitatea Yale, ”pentru vocea sa poetică inconfundabilă”, informează Agerpres.

Aceasta, alături de alţi laureaţi din domeniul medicinei, fizicii, chimiei, păcii şi economiei îşi vor primi premiile – o diplomă şi o medalie din aur – în ţările unde locuiesc pe parcursul următoarelor zile.

Unii dintre laureaţi vor fi celebraţi în propriile locuinţe, aşa cum se va întâmpla marţi în cazul lui Gluck, alţii în locuinţele unor diplomaţi suedezi sau la sediile unor institute de cercetare.

Prima care îşi va primi trofeul va fi una dintre cele două câştigătoare ale Nobelului pentru chimie, Emmanuelle Charpentier, din Franţa. Cercetătoarea, care în prezent locuieşte în Berlin, îşi va primi premiul luni seară, la reşedinţa ambasadorului Suediei din Berlin.

Charpentier, alături de Jennifer Doudna, din Statele Unite, au fost premiate pentru munca lor în domeniul editării genetice.

Înregistrări video ale momentelor acceptării premiilor vor fi incluse într-o transmisiune difuzată joi de la sediul primăriei din Stockholm.

Premiile sunt înmânate în mod tradiţional pe 10 decembrie, ziua în care este comemorată moartea fondatorului prestigioaselor distincţii, industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Recompensele de anul acesta valorează fiecare 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Organizatorii au anulat anterior banchetele care urmau să fie ţinute în onoarea laureaţilor la Stockholm, dar şi la Oslo – unde este decernat premiul Nobel pentru Pace.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite