Pregătiri tensionate pentru congresul PSD din 29 iunie. Viorica Dăncilă va candida la șefia partidului, pe fondul unor tensiuni între lideri

10 iunie 2019, 14:33

Viorica Dăncilă, premierul României: „Să aibă răbdare să-și asculte toți colegii. Fiecare părere în partid este importantă. Să se consulte în permanență cu colegii. Nu aș vrea să-l judec pe Liviu Dragnea, dar aș vrea să schimb modul de lucru. Nu trebuie ca decizia să fie luată în mod individual, de un singur om. Eu cred că decizia trebuie să aparțină forurilor statutare” – așa ar trebui să arate, în viziunea Vioricăi Dăncilă, președintele PSD care urmează să fie ales la congresul de pe 29 iunie. Până atunci însă, taberele își ascut săbiile și conflicte mai vechi ies la iveală.

“Mi-e groază. Mă îngrozesc, dacă după elucubraţiile spuse în CEx-ul trecut de către domnul Oprişan, încă ne mai bazăm pe el să ne facă strategia politică a partidului…(…) Nu am făcut o grupare anti doamna Viorica Dăncilă. Îmi pare rău că nici măcar nu s-a preluat altă conducere decât cea a domnului Dragnea şi deja suntem împărţiţi în grupuri, grupuleţe”, a declarat Gabriela Firea.

“Nu vreau să îmi exprim faţă de nimeni. Lucrurile vor arăta mai bine după ce se vor face aceste schimbări”, a spus şi Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui.

Deocamdată, doar candidatura Vioricăi Dancila e certă, dar neoficială, la șefia PSD. Are chiar și susținere.

Rovana Plumb, preşedintele Organizaţiei de Femei din a PSD: Dacă doamna preşedinte Viorica Dăncilă va candida, cu siguranţă organizaţia de femei cu siguranţă o va vota”.

La congresul PSD din 29 iunie vor fi aleși președintele partidului, președintele executiv și secretarul general.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite