Pregătiri pentru un summit istoric. Kim Jong-Un şi Donald Trump se vor întâlni în următoarele două zile în Vietnam

26 februarie 2019, 13:22

Președintele Statelor Unite a ajuns la Hanoi  la bordul celbrului Air Force One. A fost întâmpinat la aeroport de premierul Nguyen Xuan Phuc și a plecat imediat la hotel.

Liderul nord-coreean a preferet trenul său blindat chiar dacă a călătorit 60 de ore.

Kim Jong-Un știe să capteze atenția opiniei publice. Înainte să ajungă în Vietnam a făcut escală într-o gară din China pentru a fuma pe peron. El s-a lăsat filmat și a beneficiat de atenția gazdelor care i-au oferit o scrumieră de cristal.

A fost întâmpinat cu onoruri oficiale dar și cu măsuri de securitate severe. Numeroase străzi au fost închise, iar cele mai aglomerate zone din oraș au fost evacuate. Sute de vietnamezi s-au adunat în spatele baricadelor amplasate pe străzi pentru a-l vedea pe Kim. Mulți și-au folosit telefoanele pentru a-l fotografia. Liderul nord-coreean a ajuns la hotel într-o mașină blindată, cu o escortă impresionantă.

Summitul din Singapore a fost unul istoric și o întalnire simbolică. Ambele părți au făcut promisiuni și și-au afirmat disponibilitatea pentru pace dar nu au precizat ce măsuri vor lua. Problema armelor nucleare nu poate fi rezolvată într-o zi sau două, într-un an sau doi. Poate fi nevoie de decenii.

Statele Unite cer denuclearizarea completă, verificabilă și ireversibilă a Coreei de Nord. Dacă Trump s-a declarat foarte optimist înainte de summit, scepticii cred că este posibilă o declarație oficială de încetare a conflictului chiar dacă semnarea unui tratat de pace ar cere o perioadă mai lungă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă