Pregătiri pentru miting. PSD își propune să aducă la București aproximativ 250 de mii de oameni

7 iunie 2018, 19:06

Așa cheamă social democrații oamenii la mitingul de sâmbătă. Vor fi îmbrăcați în alb sau în costume populare. Pe lângă transport, organizațiile de partid trebuie să le asigure apă și mâncare, dar şi câte o broșură cu imnul României. Participanții vor avea în dotare steaguri ale României și Uniunii Europene, dar și, obligatoriu, lanterne sau telefoane mobile cu lanterne. Potrivit instrucțiunilor tipărite, ar urma ca stația de metrou Piața Victorei să fie închisă. Pe internet sunt postate reclamații din toată țara ale celor care se plâng că sunt șantajați și obligați să meargă la București.

Ni s-a spus prima dată frumos, că trebuie să mergem, măcar 2 autobuse să umplem, că ne dau bani, că ne dau de mâncare. După ce a văzut că nu se strâng destui oameni au început amenințările, că nu ne mai face drum, că nu ne mai dă avize, că oprește salubrizarea” scrie un locuitor din Coruia, Maramureș, în timp ce un consilier are o altă problemă: „Sâmbătă am nunta fiului meu. Ieri mi s-a spus că nu-i interesează de problemele mele persoanale, și dacă doresc să-mi păstrez locul de muncă, trebuie să particip. Astăzi mi-am depus demisia„.

A ieșit la rampa și primarul PSD din Cavnic

Domnul primar din Cavnic, Vladimir Petruţ, a renunţat la calităţile obţinute în cadrul Partidului Social Democrat de mai mult de un an de zile. Se vorbea de primarul din Coruia, în Coruia nici nu există primărie, ultima dată când am verificat eu. Aşadar minciuni, lucruri neadevărate. Nu o să primească mese, Doamne fereşte, cine vrea să meargă acolo, merge din convingere” – preşedinte PSD Maramureş, Gabriel Zetea.

În fața tuturor acuzațiilor, social dmeocrații rămân neclintiți.

La locul faptei, pregătirile sunt în toi.

În Piaţa Victoriei se pun garduri li se iau primele măsuri de securitate. Zilele trecute, pe rețelele de socializare prindea contur un contramiting, cu o oră înaintea celui al PSD, şi tot în Piața Victoriei. Acum, cei de la comunitatea Corupția Ucide anunță că mitingul lor va avea loc în același loc, dar duminică seara.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite