La Palatul Buckingham au început repetiţiile pentru Marea Paradă de duminică, punctul culminant al lanţului de festivităţi prin care Regatul sărbătoreşte jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a.
Festivităţile încep încă de joi, iar duminică totul se va încheia cu Marea Paradă de la Palatul Buckingham. Repetiţiile de astăzi au durat ore bune, spre deliciul turiştilor.
Elisabeta a II-a sărbătoreşte jubileul de Platină: 70 de ani de la urcarea pe tron.
Vor fi nenumărate festivităţi şi serbări de stradă. Industria suvenirurilor regale a explodat pur şi simplu. De la căni şi farfurii, la statuete şi prăjituri, totul este un omagiu la adresa Reginei.
Se aşteaptă profituri uriaşe din vânzarea suvenirurilor.