Nunta fostului principe Nicolae cu Alina Maria Binder se apropie. Evenimentul va avea loc la Sinaia pe 30 septembrie. Cununia religioasă va avea loc la Biserica Sfântul Ilie, iar petrecerea la Casino Sinaia. Localnicii și turiștii așteaptă și ei cu nerăbdare nunta. Aproape toți și-ar dori să se numere printre invitați.
Pregătirile pentru nuntă sunt în toi. Se pare că fostul principe încă mai așteaptă un răspuns din partea Principesei Margareta, pe care ar fi întrebat-o dacă i-ar face onoarea să îi fie nașa.
Deocamdată nu se știe exact numărul invitaților care vor veni din 13 țări. Printre oaspeți se numără ambasadori și membri unor familii regale. Măsurile de siguranță vor fi stricte.
Circulația rutieră, între Biserica Sfântul Ilie și Cazinoul din Sinaia unde va avea loc petrecerea ar putea fi închisă pe 30 septembrie.
Mirii și invitații au ales pentru ziua lor specială Sala oglinzilor, una celebră.
Cei doi au ales să se cunune religios în Sinaia pentru că orașul este unul important pentru familia fostului principe Nicolae.
Despre nuntă cei doi au spus că va fi una tradițional românească. Tot la Sinaia s-a căsătorit și Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand, în urma cu 70 de ani.