Pregătiri în ajun de Bobotează. S-au sculptat crucile din gheaţă

5 ianuarie 2017, 14:34

La Constanţa, un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Liturghia. Apa a fost sfinţită pentru Bobotează, însă mulţi credincioşi au luat încă de azi agheasmă.

De Bobotează, preoţii şi credincioşii vor merge în procesiune până în Portul Turistic Tomis, acolo unde va avea loc slujba.

Conform tradiţiei, ÎPS Teodosie va arunca în mare trei cruci. Iar tinerii curajoşi vor sfida gerul Bobotezei ca să le scoată din apă. După slujbă, opt care trase de boi vor împărţi agheasmă prin oraş, celor care nu au fost la slujbă.

De obicei, slujba de Bobotează este oficiată pe faleza cazinoului. E prima dată când se schimbă locul, pentru că mâine se anunţă vânt puternic pe litoral. Tot din cauza vremii, astăzi, apa a fost adusă cu două autospeciale de la Regia Judeţeană de Apă, şi nu cu cisternele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cum s-a făcut până acum. Surse din rândul pompierilor spun că efectivele sunt mobilizate să intervină, în cazul în care apar probleme din cauza ninsorii şi viscolului. Deci nu se pot ocupa şi de altceva.

Gospodarii dintr-o comună nemţeană, în frunte cu primarul, au mers 50 de kilometri, tocmai până la Mănăstirea Sihăstria. Acolo au scos gheaţă din lac, să o aducă la biserica din satul lor. Acolo au făcut crucea de Bobotează.

La Piatra Fântânele, în Pasul Tihuţa, în fiecare an, de Bobotează, se ridică o cruce de gheaţă. Mai mare decât anul trecut, crucea are acum aproape 5 metri înălţime. Crucea de gheaţă va străjui intrarea în Pasul Tihuţa.

Şi la Bucureşti, pregătirile pentru Bobotează sunt în toi. Pentru că nu e suficient de frig, în curtea Patriarhiei nu va fi o cruce de gheaţă. Ci o cruce din cetină de brad şi flori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite