Preferă demisia în locul revenirii la birou. Angajatorii, față în față cu noile cerințe ale angajaților

30 martie 2022, 22:14

Luiza lucrează de 5 ani într-o companie de inginerie în industria navală și se ocupă de coordonarea a două echipe. Tânăra spune că perioada în care a lucrat de acasă a devenit noua ei normalitate, la care nu e dispusă să renunțe.

Cel mai recent sondaj făcut de o companie de recrutare online confirmă tendința în rândul angajaților și arată că aproape 70% dintre aceștia vor lucrul hibrid și 1 din 4 și-ar da demisia dacă i s-ar impune întoarcerea la birou.

Potrivit aceluiași sondaj, pentru o trecere mai ușoară la vechiul format, angajații mai au și alte cerințe: o mai mare flexibilitate, astfel încât să poată gestiona în paralel și nevoile familiei, decontarea transportului, mai multe zile libere și ajutor în gestionarea volumului de muncă.

În companii se discută intens după ridicarea restricțiilor care este cea mai bună formulă pentru ca productivitatea să rămână cel puțin la fel, iar angajații mulțumiți.

Psihologii spun că un sistem de muncă hibrid ar putea fi varianta câștigătoare pentru toate părțile implicate.

Potrivit sondajului, aproximativ 65% dintre angajatori spun că ar prefera ca angajații să vină complet la birou și doar 20% cred că este nevoie de o tranziție lină în următoarele 3 luni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Munca de acasă aduce kilograme în plus