Prefectul judeţului Caraş-Severin și-a dat demisia, după ce a fost plasat sub control judiciar în dosarul permiselor de port-armă. Șeful Serviciului Arme, reținut pentru 24 de ore

5 decembrie 2019, 10:33

ACTUALIZARE Prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, a demisionat din funcţie, după ce a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a părăsi ţara. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a confirmat demisia prefectului. Ministrul  a precizat  că prefectul de Caraş-Severin urma să fie schimbat în şedinţa de Guvern de vineri. „Prefectul de Caraş-Severin era pe lista de a fi schimbat mâine în şedinţa de Guvern”, a declarat Marcel Vela, la sediul MAI.

Acuzaţiile aduse celor vizaţi de ancheta DIICOT sunt nerespectarea regimului armelor si munițiilor, dare și luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu sau divulgare de secrete de serviciu. Din grupul infracţional ar fi făcut parte poliţişti, oameni de afaceri ce deţin o firmă autorizată în domeniul armelor şi muniţiilor şi functionari publici.

Cei care doreau să aibă permis de port-armă se înscriau la cursurile organizate de firma autorizată şi le finalizau fără să participe la ele. La examen, primeau subiectele servite de poliţiştii de la Serviciul Arme, contra unor sume de bani.

La aceiaşi oameni ai legii apelau şi persoane cu funcţii importante, care voiau să scape de dosare penale privind infracţiuni la regimul armelor si munitiilor. Printre aceștia s-ar fi numărat prefectul Matei Lupu, care ar fi intervenit pentru apropiaţi ai săi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite