Prefectul Clujului Mircea Abrudean, infectat cu COVID-19, a avut 12 contacţi direcţi

Mircea Abrudean prefectul Clujului
Mircea Abrudean prefectul Clujului
6 iulie 2020, 17:56

„În urma anchetei epidemiologice realizate de DSP Cluj, s-a stabilit un număr de 12 contacţi direcţi apropiaţi, cărora li s-a recomandat autoizolarea la domiciliu. Clădirea Instituţiei Prefectului a fost dezinfectată în această dimineaţă. Activitatea curentă nu este afectată”, a declarat, luni, prefectul Mircea Abrudean, conform Agerpres.

El a mai spus că nu s-a putut identifica sursa infectării sale.

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, şi familia acestuia au fost depistaţi, duminică, cu COVID-19.

„În cursul serii de 3 iulie, am fost cu băieţelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febră, care am crezut iniţial că are legătură cu ieşitul dinţişorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo-amigdalită. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid-19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 4 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat şi eu şi soţia mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici. În cursul acestei dimineţi (duminică – n.r.) ne vom interna cu toţii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj”, a declarat, duminică, prefectul Mircea Abrudean.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite