Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Precizări ale Guvernului: KazMunayGas a trimis Executivului o notificare de consultări, nu s-a ajuns încă la arbitraj internațional

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a precizat, miercuri, în legătură cu informaţiile apărute în presă, că KazMunayGas, compania de stat de Petrol şi Gaze din Kazahstan a cerut Executivului de la Bucureşti consultări în problema sechestrului impus companiei de autoritățile judiciare. Liviu Iolu a subliniat că este o  etapă precontencioasă, așadar nu s-a ajuns încă la arbitraj internațional. Potrivit "Financial Times", Compania a început procedurile legale împotriva României, în urma sechestrului pe Rafinăria Petromidia.

27 Iulie 2016, 11:21 (actualizat 27 Iulie 2016, 16:50) |
Petromidia
Petromidia
Rompetrol

ACTUALIZARE 16:00 KazMunayGas a trimis Guvernului pe 25 iulie o notificare în care cere începerea perioadei de consultări cu statul român în problema sechestrului impus companiei de autoritățile judiciare, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria.

"În data de 25 iulie, (...) KazMunay a trimis o notificare de consultări, în baza tratatelor de investiții cu Olanda și Kazahstan, în care cer începerea perioadei de consultări cu statul român — și repet: de consultări, deocamdată — în problema sechestrului impus de autoritățile judiciare. Asta e o etapă precontencioasă, așadar nu s-a ajuns încă la arbitraj internațional, așa cum a apărut în 'Financial Times'. (...) Se ocupă în acest moment Guvernul de această problemă în principal pentru a proteja interesele statului român", a spus Liviu Iolu, fiind întrebat dacă Executivul a primit o notificare de la compania kazahă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că premierul Dacian Cioloș a discutat, în Mongolia, cu prim-ministrul din Kazahstan, Karim Massimov, în timpul discuțiilor fiind abordat și subiectul Rompetrol.

"La întâlnirea din Mongolia a premierului Dacian Cioloș s-au discutat mai multe probleme. A fost ridicată problema Rompetrol de către premierul kazah, dar nu s-a intrat în detalii. (...) Premierul român a spus că în acest moment nu poate influența statul român, autoritățile judiciare și ancheta în curs a procurorilor", a explicat Iolu.

Acesta a făcut referire și la memorandumul privind Rompetrol, precizând că Ministerul Energiei are un calendar de implementare a acestuia.

Potrivit "Financial Times", Compania Națională de Petrol și Gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a demarat acțiunile legale împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia.

KazMunaiGas a înaintat Guvernului român o "notificare de dispută privind investițiile" - primul pas într-un proces juridic, care ar putea duce la un arbitraj internațional, potrivit unei scrisori a avocaţilor companiei, potrivit Financial Times.

Compania spune că prin sechestrul instituit au fost întrerupte planurile societății cu privire la vânzarea unui pachet de acțiuni KMG International, actuala denumire a Rompetrol Group, către o firmă chineză, informează Financial Times.

DIICOT a pus sechestru pe activele Rompetrol pentru a recupera datorii vechi de peste 15 ani. În anii 2000, Rompetrol, pe atunci în proprietatea lui Dinu Patriciu a cumpărat singura rafinărie a României de la Marea Neagră, Petromidia. Patriciu a plătit 50 de milioane de dolari şi a preluat şi datoria de peste 600 de milioane de dolari. Guvernul Adrian Năstase i-a reeşalonat datoriile până în 2010.

Între timp, în 2007, Patriciu a vândut Rompetrol companiei KazMunaiGaz International din Kazahstan. Datoria nu a fost plătită statului nici de Dinu Patriciu, nici de kazahi.

În 2014, Guvernul Ponta a semnat un memorandum cu compania din Kazahstan prin care aceasta se angaja să plateasca o parte din datoria istorică de 200 de milioane de euro şi restul de 400 de milioane să le achite până în 2020. Nu s-a platit niciun ban şi, între timp, au vândut Rompetrol unor chinezi contra sumei de 680 de milioane de dolari.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 18°C 11°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Aprilie 2019, 07:55
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-04-2019
Deschidere: 8279.83
Maxim: 8352.28
Mimim: 8279.83
Variatie: 0.86%
BRD
13.60
2.39%
FP
0.96
0.63%
SNG
33.45
0.6%
TLV
2.15
1.88%
TGN
350.00
0.28%
SNN
10.86
1.69%
EL
11.05
0.9%
WINE
19.00
1.06%
SIF2
1.20
0.84%
TBM
0.30
1.69%
ARHIVĂ ȘTIRI