Precipitații predominant sub formă de ninsoare, până vineri seara, în Capitală

Informare de ninsoare
Informare de ninsoare
10 ianuarie 2019, 09:58

Potrivit estimărilor meteo publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), începând din dimineaţa de 10 ianuarie şi până vineri, la ora 8:00, se vor semnala precipitaţii mai ales seara şi noaptea, acestea fiind în general sub formă de ninsoare, însă există probabilitatea ca trecător să se semnaleze şi lapoviţă sau ploaie, ceea ce va determina apariţia poleiului.

În primele ore ale zilei de vineri, 11 ianuarie, grosimea stratului de zăpadă se va situa în jur de 12 – 16 cm, izolat mai mare. Vântul va sufla slab şi moderat, în timp ce valorile termice se vor situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, iar cea minimă va fi de la -3 la -1 grad.

Tot la nivelul Bucureştiului, vineri, între orele 8:00 – 20:00, cerul va avea înnorări şi trecător va mai ninge slab, dar grosimea stratului de zăpadă nou depus va fi, cel mai probabil, nesemnificativă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi în jurul valorii de 1 grad Celsius.

ANM a emis, miercuri, o informare de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, valabilă la nivelul întregii ţări până vineri la orele prânzului. Conform sursei citate, în intervalul 9 ianuarie, ora 22:00 – 11 ianuarie, ora 12:00, vor fi perioade cu precipitaţii, predominant ninsori, în toate regiunile şi se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.

Totodată, în Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp.

Pe parcursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi vineri (11 ianuarie) vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari, rafale în medie de 55 – 65 km/h pe crestele montane şi în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza informarea de vreme severă emisă miercuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite