Prețul grâului, la cel mai ridicat nivel din decembrie 2012. Cerere majorată pe piața internațională, temeri privind livrările pe întregul glob

Preţul grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 9 ani, din cauza situaţiei culturii de iarnă din SUA, ceea ce a sporit temerile privind livrările globale, pe fondul majorării cererii pe plan internaţional, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres. Şi cotaţiile la porumb şi soia au urcat.

02 Noiembrie 2021, 16:55 (actualizat 02 Noiembrie 2021, 17:00) |
Grâu / FOTO: Autor: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

La bursa de cereale de la Chicago (CBOT), contractul de referinţă pentru grâu s-a apreciat cu 0,8%, până la 8,03 dolari per bushel, după ce atinsese anterior 8,07 dolari per bushel, cel mai ridicat preţ din decembrie 2012. Luni, creşterea a fost de 3,2%.

Cotaţiile futures la porumb au urcat cu 0,3%, la 5,80 dolari per bushel, iar la soia boabe contractul de referinţă a crescut cu 0,5%, la 12,54 dolari per bushel.

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Paris au crescut la nivelul record de 296,75 euro pe tonă (343,96 dolari pe tonă).

Departamentul american al Agriculturii (USDA) a apreciat că 45% din cultura de iarnă de grâu este într-o situaţie "bună spre excelent", cu trei puncte procentuale sub estimările analiştilor.

"Există temeri privind viitoarea cultură de grâu, într-un moment în care stocurile globale sunt deja la un nivel scăzut, iar cererea este ridicată. Este o combinaţie destul de explozivă", a apreciat un trader european.

"Preţurile la grâu nu vor scădea considerabil în viitorul apropiat. De fapt, preţurile cresc sub toate aspectele, ceea ce face imposibilă trecerea la diferiţi furnizori", se arată într-un raport al analiştilor Commerzbank.

Având în vedere că grâul este materia primă pentru orice, de la baghetele din Franţa şi până la tăiţeii din Asia, cotaţiile la grâu au un impact mai direct asupra consumatorilor spre deosebire de alte culturi, precum porumb sau soia boabe, care sunt folosite în principal ca nutreţ pentru animale.

Cele mai recente date oficiale ale Comisiei Europene arată că vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la 9 milioane de tone, însă aceste cifre nu includ şi datele cu privire la exporturile Franţei, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar.

La rândul său, guvernul american se aşteaptă ca, în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial.

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI