Prețul carburanților a sărit de 7 lei pe litru. Specialiștii estimează că scumpirile vor continua cel puțin până în octombrie

12 august 2023, 17:34

Seria scumpirilor a început din 25 iulie. De atunci, prețurile au urcat de mai multe ori cu câtiva bani pe litru.

Majorările au fost greu de observat întrucât au fost cu câţiva bani de fiecare dată. De această dată, preţurile au sărit însă peste pragul psihologic de 7 lei pe litru.

Majorările de prețuri la pompă a stârnit îngrijorare printre șoferi.

Analiștii pieței spun că explicația este dată de creșterea prețului barilului de petrol.

Adrian Negrescu, analist economic: „OPEC forţează în aceste zile scumpirea petrolului în condiţiile în care a redus foarte puternic producţia. Cerere mare, producţie mică, asta înseamnă preţuri mai mari. Gândiţi-vă că, în ultima lună şi jumătate, preţurile au crescut de la 60 şi ceva pe baril spre 87 de dolari, iar asta înseamnă scumpiri şi la pompă în România.”

Claudiu Cazacu, consultant pieţe – „Mai puţini bani în buzunar pentru că la pompă rămân mai mulţi şi are şi un impact pe preţuri diminuând trendul de dezinflaţie, însă, după părearea mea, trendul de dezinflaţie, adică de scădere a inflaţiei, va continua, dar ar fi fost de dorit ca viteza să fie mai mare ca să se poată ajusta şi dobânzile în jos şi să se poată trece mai bine peste o perioadă bugetară delicată aşa cum vedem în continuare. „

Analiștii estimează că prețurile combustibililor vor continua să crească cel puțin până în octombrie. O nouă presiune pe prețuri ar putea fi dată de creșterea accizei pe carburanți de către Guvern.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite