Președintele SUA, Joe Biden, l-a avertizat pe Xi Jinping în privința încălcării sancțiunilor impuse Moscovei

Președintele SUA Joe Biden
Președintele SUA Joe Biden
19 septembrie 2022, 07:05

Într-un interviu acordat canalului CBS, Joe Biden a afirmat că i-a explicat lui Xi Jinping. într-o discuţie la telefon, că încălcarea sancţiunilor ar fi „o greşeală uriaşă”. Potrivit precizărilor sale, nu există nici un indiciu că, în prezent, China ar sprijini activ efortul de război rusesc, furnizând arme Moscovei.

I-am telefonat preşedintelui Xi – nu pentru a ameninţa, doar pentru a-i spune (…) că, dacă crede că americanii şi alţii vor continua să investească în China în timp ce el încalcă sancţiunile impuse Rusiei, atunci face o greşeală uriaşă„, a declarat liderul de la Casa Albă.

În acest moment, nu există niciun indiciu că ei (chinezii) au propus arme sau alte lucruri de care Rusia are nevoie„, a subliniat Biden.

De asemenea, el a respins ideea că alianţa dintre China şi Rusia implică faptul că Statele Unite poartă un nou tip de război rece.

„Nu cred că acesta este un război rece nou sau mai complicat”, a apreciat Joe Biden.

VEZI și Xi și Putin, doi vechi prieteni, fiecare cu dorința de a juca rol conducător, au convenit în privința unei noi ordini mondiale

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă