Președintele SUA, Joe Biden, convoacă astăzi Consiliul Național de Securitate, pentru a discuta despre situația din Ucraina

Casa Albă
Casa Albă
20 februarie 2022, 01:38

„Președintele Biden continuă să monitorizeze evoluția situației din Ucraina și primește regulat rapoarte despre evenimentele din teritoriu de la echipa sa de securitate națională”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

Oficialii au reafirmat că Rusia ar putea lansa un atac asupra Ucrainei în orice moment, se arată în document.

„În această după-amiază, președintele a primit date actualizate de la întâlnirile vicepreședintelui la Conferința de Securitate de la Munchen cu președintele Ucrainei, Zelensky, cu președintele Comisiei Europene, Von der Leyen, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu liderii țărilor baltice (…), cu cancelarul Germaniei, Scholz, cu premierul Mitsotakis al Greciei și cu lideri ai altor state aliate și partenere”, menționează secretarul de presă al Casei Albe.

Sâmbătă, Kamala Harris și Antony Blinken au reprezentat Statele Unite la Conferința de securitate de la Munchen. În acest timp, Joe Biden a plecat de la Casa Albă pentru a lua prânzul cu nepoata sa la Washington, iar mai târziu a participat la liturghie, notează The Guardian.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite