Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat legea care desemnează entităţi media ca ”agenţi străini’

Vladimir Putin a promulgat legea care desemnează entităţi media ca ''agenţi străini'
Vladimir Putin a promulgat legea care desemnează entităţi media ca ''agenţi străini'
25 noiembrie 2017, 18:32

Aprobată în unanimitate de Duma de Stat la mijlocul lunii noiembrie şi de Consiliul Federaţiei săptămâna aceasta, legea a fost publicată sâmbătă pe site-ul oficial al documentelor juridice ale autorităţilor ruse şi intră imediat în vigoare.

Textul permite desemnarea oricărei entităţi media internaţionale care operează în Rusia drept ‘agent străin’ printr-o decizie a Ministerului Justiţiei.

Această lege este prezentată drept o ripostă la înregistrarea în SUA sub acelaşi nume de ‘agent străin’ a postului de televiziune RT, controlat de statul rus.

Legea a fost denunţată de Consiliul pentru drepturile omului de pe lângă Kremlin, care a apreciat într-un comunicat că ‘orice media internaţională ar putea fi arbitrar calificată ca agent străin de către Ministerul Justiţiei’.

Criticată virulent de către organizaţiile neguvernamentale Human Rights Watch şi Amnesty international, această lege obligă entităţile vizate să ofere informaţii autorităţilor ruse despre situaţia lor financiară şi să menţioneze în documentele pe care le prezintă că sunt încadrate ca atare.

De fapt, respectivul text extinde la mass-media o lege datând din 2012 şi care se referea până acum numai la organizaţiile neguvernamentale. Posturile de radio Vocea Americii şi Radio Europa Liberă / Radio Liberty, finanţate de Congresul american, sunt primele entităţi media care au fost avertizate de Moscova cu privire la o eventuală încadrare ca ‘agent străin’ pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite