Președintele PNL, Ludovic Orban, răspuns pentru Florin Cîțu și Rareș Bogdan: Corectitudinea mea instituțională a ajuns să fie exploatată mârșav

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Blaj, că şi-a îndeplinit "obligaţiile regulamentare" prin faptul că a convocat vineri seara şedinţa Birourilor permanente reunite din Parlament în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură, el adăugând că regretă că s-a ajuns ca această corectitudine instituţională a sa să fie "exploatată în mod mârşav" pentru manipularea membrilor PNL.

04 Septembrie 2021, 12:48 (actualizat 04 Septembrie 2021, 13:03) |
Ludovic Orban / FOTO: Autor: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

Orban a fost întrebat de jurnalişti cum le răspunde reprezentanţilor PNL care au criticat faptul că el a convocat atât de repede şedinţa Birourilor permanente reunite vineri seara, la câteva ore după depunerea de către USR PLUS şi AUR a textului moţiunii de cenzură.

"Îi sfătuiesc să citească regulamentul şedinţelor comune. Este obligaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor ca, în aceaşi zi în care se depune moţiunea, să convoace Birourile Permanente reunite pentru prezentarea moţiunii, iar ulterior să comunice guvernului moţiunea. Eu mi-am îndeplinit obligaţiile regulamentare. Dacă nu aş fi convocat în aceeaşi zi Birourile Permanente reunite, ar fi însemnat că încalc grav prevederi ale regulamentului şedinţelor comune.În astfel de poziţii în statul român, cum sunt poziţiile de premier, preşedinte al Senatului, al Camerei Deputaţilor, nu este voie să încalci legea, Constituţia şi regulamentul. Îmi pare rău că am ajuns ca să fie folosită respectarea regulamentulului, corectitudinea mea instituţională, să fie exploatată în mod mârşav, pentru a manipula membrii PNL, pentru a-i face să creadă altceva decât ceea ce am făcut eu şi anume mi-am îndeplinit obligaţiile legale şi am acţionat în conformitate cu prevederile regulamentului şedinţelor comune", a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă, la Timişoara, că este o "acţiune bizară" gestul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, de a face "tot posibilul" în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor ca moţiunea USR PLUS AUR să fie dezbătută.

"Este o acţiune bizară ca preşedintele PNL să facă tot ce e posibil ca moţiunea depusă de USR PLUS AUR să fie dezbătută. Este o acţiune bizară, cred că fiecare răspunde în faţa propriei conştiinţe", a răspuns Florin Cîţu, unei întrebări a presei dacă se simte "trădat" de faptul că Ludovic Orban a convocat vineri seara o şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei şi Senatului, în vederea stabilirii calendarului de dezbatere a moţiunii de cenzură.

Totodată, Ludovic Orban a fost criticat şi de către europarlamentarul liberal Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, susţinător al lui Florin Cîţu în competiţia internă din partid, care a declarat, la Timişoara, că Orban ar fi trebuit să îşi delege atribuţiile către un vicepreşedinte al Camerei, pentru a nu se interpreta că îşi doreşte să se meargă "pe repede înainte" cu procedura moţiunii de cenzură.

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri seara, din lipsa cvorumului. Şi în şedinţa convocată sâmbătă dimineaţă, de la ora 11,00, nu s-a întrunit cvorumul, fiind amânată din nou pentru luni, la ora 12.00.

Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 7°C 11°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI