Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că soluția pentru aderarea la Schengen nu este boicotarea Austriei și statul român nu va recurge la această măsură. El a precizat că România a reușit să convingă alte țări și va reuși și de această dată
Președintele Iohannis a afirmat că pentru atingerea obiectivului de aderare la Spațiul Schengen trebuie rezolvate două probleme: atitudinea Austriei care este rezervată şi votul Olandei care a fost mixt, pentru România fiind un da, iar pentru Bulgaria un jumătate nu.
Potrivit şefului statului, aceste chestiuni trebuie rezolvate cu diplomaţie.
"Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva, după părerea mea este exclus. Am auzit în ultimele zile, nenumărate opinii, sfaturi și așa mai departe și vreau să vă spun foarte clar, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau a autorităţilor publice. Nu așa se tratează astfel de probleme", a transmis Iohannis.
Este evident că până aici s-au făcut pași importanți, doar în ultimele luni din ultimul an, de când avem un guvern stabil, am reușit -în ordine- să convingem Olanda că România merită să intre în Spațiul Schengen, am convins Suedia, care după schimbarea de guvern a fost foarte reticentă, am convins Suedia că îndeplinim toate condițiile și putem să intrăm pe merit, nu din milă. Si în fine, am obținut noi, toți, clasa politică românească, o reușită fenomenală - a fost ridicat MCV-ul. După 15 ani, a fost ridicat MCV-ul și astfel a fost eliminată, probabil, cea mai importantă piedică politică în calea integrării în Schengen, a subliniat Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la Summitul UE - ASEAN, iar joi la reuniunea Consiliului European.
Citește și Klaus Iohannis: România NU va ataca votul Austriei în chestiunea Schengen la Curtea Europeană de Justiţie. Argumentul Vienei nu a fost unul anti-românesc, ci legat de migrația ilegală