Președintele Klaus Iohannis: Nimeni dintre experți nu mi-a spus că în martie va fi mai bine decât în decembrie pentru alegeri

Președintele Klaus Iohannis a reiterat în conferința de presă desfășurată marți seară, la Palatul Cotroceni, necesitatea desfășurării alegerilor parlamentare în luna decembrie. "Am întrebat pe mai mulți - experți, medici, specialiști. Nici unul nu a reușit să îmi spună cu mâna pe inimă că în martie va fi mai bine decât în decembrie", a răspuns președintele, în contextul analizei situației la zi a infectărilor cu coronavirus în România.

13 Octombrie 2020, 23:39 (actualizat 13 Octombrie 2020, 23:44) | Mihaela Carpea |
Președintele Klaus Iohannis - conferință de presă la Palatul Cotroceni / FOTO: presidency.ro

"Să ne așteptăm (la un scenariu comparabil cu cel de acum n. r.), dacă avem noroc, fiindcă nu depinde deloc de noi, dacă avem noroc și se găsește un vaccin viabil, atunci să ne așteptăm la o îngrădire și cu ajutorul vaccinului a acestei pandemii. Mult mai bine este să ne bazăm pe noi, să purtăm mască, să păstrăm distanța și să ne ocupăm de igienă", a subliniat șeful statului.

"Trebuie să recunoaștem și să înțelegem că iarna lucrurile sunt mai complicate. Intrăm în plin sezon de gripă, se suprapune gripa cu pandemia de COVID-19. Din cauza vremii reci oricum mai mulți oameni vor avea tot felul de viroze. Deci, lucrurile vor fi din ce în ce mai complicate. Dar sper că nu e o surpriză pentru nimeni dacă spun că purtatul măștii, păstrarea distanței și o igienă foarte serioasă ajută la prevenirea tuturor bolilor sezoniere, nu numai la prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2", a adăugat el.

"De aceea, această recomandare pe care o fac mereu, din nou, din nou, este cu siguranță o recomandare care ne ajută pe toți să trecem mai ușor prin iarnă. Însă nimeni, până acum, dintre experți, repet, nu mi-a spus că în martie va fi mai bine decât în decembrie pentru alegeri", a arătat președintele.

"Trebuie să vedem în ce fel de societate vrem să trăim. Dacă vrem să trăim într-o societate panicardă, care se ascunde sau dacă vrem să trăim într-o societate care respectă regulile, dar își duce viața democratică mai departe. Esența democrației stă în alegeri, alegeri libere. În măsura în care mandatul acestui parlament se termină în decembrie este obligatorie realizarea unor alegeri libere pentru a avea un nou parlament cu puteri depline, iar acest lucru se va întâmpla pe 6 decembrie", a mai remarcat președintele în unul din răspunsurile formulate la o altă întrebare adresată în cadrul conferinței de presă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 18°C
IASI 16°C 17°C
CLUJ 13°C 14°C
CONSTANTA 16°C 18°C
CRAIOVA 15°C 16°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI