Președintele Dumei de Stat îi amenință pe americani cu „anexarea” Alaskăi. „Este și pământ rusesc”

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a amenințat că Rusia va lua înapoi Alaska, susținând că „asemeni Ucrainei, este și pământ rusesc”, relatează The Moscow Times.


07 Iulie 2022, 13:59 (actualizat 07 Iulie 2022, 14:03) Știrile TVR |
Foto: Wikimedia Commons

„America ar trebui să-și amintească întotdeauna de Alaska. Înainte să profite de resursele din străinătate, trebuie să-și amintească că avem și noi ceva de luat”, a declarat oficialul rus.

Nu este prima dată când se aud asemenea amenințări privind fosta colonie rusească din Alaska la nivelul Camerei inferioare a Parlamentului rus. În martie, Oleg Matwiejczjew, avocat și deputat în Duma de Stat, a cerut terenul menționat mai sus, pe care Moscova l-a vândut americanilor în 1867.

Vicepreședintele Piotr Tolstoi a propus organizarea unui referendum în rândul locuitorilor din Alaska pentru a se alătura Rusiei.

„Nu ne amestecăm în treburile lor interne”, a răspuns Volodin după aplauzele deputaților Dumei de Stat, abia reținându-și râsul.

Cum au vândut rușii Alaska americanilor

Americanii le-au plătit rușilor cinci dolari pe kilometru pătrat de Alaska. Tranzacția, numită nu fără motiv cea mai proastă afacere din istorie, a avut loc la 30 martie 1867. Deoarece Rusia se temea că este prea slabă pentru a apăra Alaska de amenințarea britanică, a decis să-și vândă pământul, situat strategic și bogat în petrol, viitorilor săi dușmani pentru o sumă de nimic.

Nu toată lumea a fost încântată de achiziția de către America a Alaskăi. La 9 aprilie 1867, senatorul Charles Sumner, într-un discurs de trei ore, a prezentat Senatului dovezi că Alaska dispune de resurse abundente și că tranzacția a fost foarte benefică pentru Statele Unite, permițând ratificarea tranzacției.

Preluarea oficială a Alaskăi de către autoritățile americane a avut loc pe 18 octombrie 1867, dar opoziția din partea Camerei Reprezentanților SUA a întârziat alocarea banilor pentru tranzacție cu mai mult de un an. În cele din urmă, Camera Reprezentanților a aprobat tranzacția la 14 iulie 1868.

În secolul al XX-lea, mai întâi al Doilea Război Mondial și apoi Războiul Rece au întărit rolul strategic al Alaskăi, care în 1959 a devenit al 49-lea stat al SUA. Este de remarcat faptul că, dacă nu ar fi fost investiția președintelui Lyndon Johnson, americanii ar fi avut teritoriul Uniunii Sovietice chiar la granițele lor nordice. Mai mult, în 1968, odată cu descoperirea unor rezerve substanțiale de petrol și gaze naturale, Alaska a devenit unul dintre principalele locuri de extracție a acestor resurse pentru Statele Unite.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 37°C
IASI 31°C 29°C
CLUJ 29°C 25°C
CONSTANTA 31°C 30°C
CRAIOVA 34°C 31°C
BRASOV 28°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI