Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, va iniţia în regim de urgenţă discuţii cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze cauzele care au dus la tragedia de la Caracal, informează un comunicat citat de Agerpres.
"Concluziile rezultate în urma anchetei parlamentare ar urma să stabilească măsurile administrative care se vor lua pe viitor, astfel încât aceste situaţii să nu se mai repete", se arată în comunicat.
Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat că "va sprijini şi promova iniţiativele legislative care înăspresc pedepsele pentru crimă, viol şi pedofilie, precum şi orice alt demers pe această temă, inclusiv un referendum de consultare a cetăţenilor în această privinţă, propus deja de premierul Viorica Dăncilă".