Președintele ales al SUA, Joe Biden, a suferit o fractură la picior în timp ce se juca cu câinele său

30 noiembrie 2020, 09:58

„Radiografia inițială nu a arătat nicio fractură evidentă, dar examenul clinic a impus imagini mai detaliate”, a declarat doctorul Kevin O’Connor, citat de Mediafax. „Scanarea computerizată ulterioară a confirmat mici fracturi, cât un fir de păr. Va avea nevoie de o orteză timp de câteva săptămâni.”

Biroul lui Biden a anunțat mai devreme că președintele ales va fi examinat de un ortoped „din precauții suplimentare”, după ce și-a răsucit glezna jucându-se cu câinele.

Duminică seară, președintele Donald Trump a transmis pe Twitter: „Fii bine în curând!”.

Biden, care a sărbătorit 78 de ani pe 20 noiembrie, este cel mai în vârstă președinte din istoria SUA.

În timpul campaniei, staff-ul său a publicat un rezumat al istoricului medical, care a arătat că fostul vicepreședinte este sănătos și apt pentru președinție.

Comunicatul a inclus rezultatele unui examen fizic efectuat de O’Connor, medicul lui Biden din 2009 și directorul de medicină executivă de la „George Washington Medical Faculty Associates”.

O’Connor a scris că Biden este „un bărbat sănătos, viguros, în vârstă de 77 de ani, care este apt să îndeplinească cu succes atribuțiile Președinției”.

Familia Biden are doi câini, Major și Champ, ambii ciobănești germani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite