Președinta Parlamentului European: Sunt aici, în România, astăzi, într-un moment profund simbolic, cu un singur mesaj, un singur apel - nu renunţaţi la Europa!

Locul României este în spațiul Schengen. Nu renunțați la noi, nu renunțați la Europa. Cu aceste mesaje puternice, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a exprimat susținerea pentru țara noastră în vizita pe care o face la București. Aderarea la spațiul de liberă circulație a fost, de altfel, tema principală a discuțiilor pe care Roberta Metsola le-a avut cu președintele Klaus Iohannis, dar și în discursul susținut în fața deputaților și senatorilor.

19 Decembrie 2022, 19:30 (actualizat 19 Decembrie 2022, 23:38) Știrile TVR |

Locul României e în Schengen, a subliniat Roberta Metsola în timpul vizitei sale la Palatul Cotroceni. Țara noastră se comportă deja ca un stat membru, cu responsabilitățile care-i revin.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul Parlamentului European în privința aderării României.

Preşedinta Parlamentului European, la Bucureşti. Iohannis: Am apreciat în mod deosebit implicarea d-nei președinte personal, dar și a Parlamentului în speța Schengen. Am rugat-o să păstreze această abordare

Aderarea țării noastre la spațiul comun de liberă circulație a fost și în centrul discuțiilor cu premierul Nicolae Ciucă, dar și al discursului susținut de Roberta Metsola în Parlamentul României.

Înaltul demnitar european a amintit și de Revoluția Română din Decembrie 1989.

"Sunt aici, în România, astăzi, într-un moment profund simbolic, cu un singur mesaj, un singur apel: nu renunţaţi la Europa! (...) Cu 33 de ani în urmă, o generaţie s-a ridicat şi a cerut libertate, egalitate şi drepturi, strigând: Noi suntem poporul!"

Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului: "Chiar dacă nu suntem încă în spațiul Schengen, noi, România, deja apărăm Uniunea Europeană, flancul estic al NATO și nu doar atât."

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților: "Cererea noastră de a fi membri ai spațiului Schengen este perfect legitimă. Și nu mă bazez când spun asta pe drumul luminos care ne așteaptă în fața noastră, ci mă bazez pe drumul lung pe care l-am parcurs deja în spate."

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: "Avem de ales între a fi cu adevărat o Europă puternică sau a ne confrunta cu disoluția acestui proiect."

Aceasta este prima vizită la București a Robertei Metsola de când a preluat Președinția Parlamentului European.

"Nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen", a declarat Metsola cu câteva ore înainte la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis: În două săptămâni nu mă aștept să se rezolve problema abordării austriece în privința Schengen. Chestiunea se tranșează la Consiliul JAI. Convingerea mea - când va fi pusă pe agendă, va primi răspuns pozitiv

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 23°C
IASI 22°C 24°C
CLUJ 19°C 14°C
CONSTANTA 16°C 13°C
CRAIOVA 18°C 20°C
BRASOV 18°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI