Prețurile carburanților și utilităților, plafonate. Măsura a fost impusă prin ordonanță militară și se aplică în timpul stării de urgență

Guvernul plafonează prețurile carburanților și utilităților pe durata stării de urgență. Măsura a fost impusă mai ales pentru a preveni o iminentă scumpire a gazelor cu până la 30% de la 1 aprilie pentru unii consumatori, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu. Noua ordonanță militară lasă loc și de ieftiniri, mai ales că veniturile multor români sunt nesigure în această perioadă.

30 Martie 2020, 19:35 (actualizat 30 Martie 2020, 19:51) |
Prețuri plafonate pentru utilități și carburanți
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Timpul în plus petrecut la domiciliu înseamnă și un consum mai mare de gaze, curent și alte utilități. Adică facturi mai mari.

Pentru a preveni orice scumpire, autoritățile au plafonat prețurile gazelor naturale, energiei electrice și termice, alimentării cu apă, serviciilor de salubritate și carburanților. Măsura a fost impusă prin ordonanță militară și se aplică în timpul stării de urgență.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri: Este o blocare a creșterii prețului. A apărut un ordin al președintelui ANRE cu noile prețuri de la data de 1 aprilie pentru anumiți furnizori de gaze naturale. Mai mulți furnizori de gaze naturale au primit o creștere de 30% a prețului la clientul final. Ori, în condițiile în care prețul gazelor naturale a scăzut, nu era normal ca să se întâmple acest lucru.

Contactați de Știrile TVR, reprezentații Autorității de Reglementare în Energie au precizat că vor veni cu lămuriri despre prețuri în zilele următoare.

Pe bursă, gazele se vând, acum, sub prețul plafonat de autorități, pentru populație.

Și energia electrică s-a ieftinit pe unele piețe pentru că a scăzut consumul odată cu reducerea activității unor companii.

Silvia Vlăsceanu, director executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități: "Eu cred că este un semnal pentru cei care își negociază contractele. Vedeți, că în anumite condiții dacă într-adevăr furnizorul achiziționează la preț mai mic, negociați-vă și voi astfel încât să fie chiar mai mic prețul cu care v-ați negociat contractul".

Sunt însă și experți din domeniul energiei care consideră că plafonarea prețului gazelor favorizează, de fapt, importatorii și furnizorii și nicidecum consumatorii finali. Și spun că prevederile ar trebui clarificate.

Nici carburanții nu se mai pot scumpi. În benzinăriile din București, benzina și motorina se vând cu mult sub pragul de 5 lei pe litru, urmare a ieftinii barilului de petrol.

În martie, prețul benzinei standard a scăzut cu 45 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu 42 de bani, arată statisticile oficiale.

Reprezentanții companiilor petroliere nu exclud ca prețul carburanților să scadă și mai mult în perioada următoare. Dar totul depinde de cotația bariului de petrol dar și de cerere și ofertă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 1°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 5°C 5°C
CRAIOVA 6°C 9°C
BRASOV 0°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI