Prețuri și mai mari pentru locuințe, deși TVA a fost redusă la 5 la sută

11 ianuarie 2022, 19:27

Un apartament cu două camere și o suprafață totală de 55 de metri pătrați costă acum 64 de mii și 500 de euro. Prețul unui astfel de apartament ar urma să crească cu aproape 5%, adică aproximativ 3.000 de euro, spun constructorii.

Noile scumpiri pregătite de constructori vin în momentul în care mulți clienți se așteptau ca prețurile să scadă. De vreme ce, de la 1 ianuarie, se aplică TVA redusă de 5% pentru locuințele noi a căror valoare e de cel mult 140.000 de euro. Dezvoltatorii imobliari reclamă însă că au cheltuieli mai mari față de anul trecut.

În țară, prețurile locuințelor au crescut deja de la începutul anului. Cele mai mari scumpiri sunt în Cluj-Napoca, Constanţa şi Bucureşti, arată o analiză recentă.

Noile prețuri dau peste cap calculele clienților. Alexandra locuiește într-o garsonieră și vrea să cumpere o locuință mai spațioasă în București.

„Din păcate, prețurile sunt destul de mari, deși am un salariu decent. Îmi este destul de greu să achiziționez o casă în momentul de față”, spune tânăra.

Economiștii se așteaptă la costuri și mai mari de achiziție când se vor scumpi creditele, odată cu majorarea dobânzilor. Estimează însă că va mai dura până când creșterea prețurilor la locuințe va putea fi temperată.

Creditarea va continua să se scumpească. Ca să pună frână sau să inverseze un trend, dobânda ar trebui să crească mult mai mult.

Analiștii pieței imobiliare se așteaptă ca și prețurile locuințelor vechi să crească odată cu scumpirea celor noi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite