Prețul carburanților a scăzut cu 5,8% față de acum o lună. Economiștii spun că ar trebui să scadă mai mult, având în vedere contextul geopolitic actual

3 decembrie 2022, 19:06

Cel mai ieftin preţ la motorină sau benzină standard, în Capitală, este 7,91 lei, respectiv, 6,71 lei pe litru. Comparativ cu luna trecută, prețul mediu în cazul benzinei a scăzut cu 3.8%, ceea ce înseamnă că un plin costă astăzi cu 13,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru s-a diminuat cu 5.8%, ceea ce înseamnă că un plin (n.r., 50 de litri) costă astăzi cu 24,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

Chiar și așa, actualele prețuri li se par șoferilor la fel de mari.

Reprezentanții benzinarilor particulari și specialiștii economici spun că prețurile ar trebui să scadă mult mai mult, având în vedere contextul geopolitic actual.

ION TACHE, președinte, ASOCIAŢIA BENZINARILOR PARTICULARI: Dacă lucrurile se menţin aşa cum spuneau şi cei de la Uniunea Europeană, atunci ar mai putea scădea, motorina să ajungă la 7 lei, 7,5 lei, iar benzina să fie până în 7 lei.

DRAGOŞ CABAT, analist economic: Această scădere este dată de scăderea dolarului pe plan internaţional şi de îndepărtarea spectrului războiului şi posibila intrare în recesiune a zonei euro şi potenţial o scădere economică a Chinei şi SUA.

În această perioadă, România se află pe locul 6 în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia. În cazul motorinei, țara noastră este situată pe locul 11 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite