Președintele Turciei spune că trebuie depășite problemele din trecut la întâlnirea cu Joe Biden de la summitul NATO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan afirmă că el şi omologul său american Joe Biden trebuie să se folosească de întâlnirea pe care o vor avea astăzi pentru a depăşi problemele din trecut, inclusiv disputa în legătură cu achiziţia de către Ankara a unor rachete S-400 ruseşti, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

14 Iunie 2021, 09:46 (actualizat 14 Iunie 2021, 09:50) |
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan

Duminică, înaintea deplasării la summitul NATO de luni de la Bruxelles, Erdogan a spus că se aşteaptă la o "abordare necondiţionată" din partea Washingtonului la prima întrevedere cu Biden de când acesta a devenit preşedintele SUA.

El a mai afirmat că va ridica în discuţie şi recunoaşterea de către Casa Albă a masacrului din 1915 asupra armenilor din Imperiul Otoman drept "genocid", o decizie care a stârnit furia Ankarei, dar şi scoaterea Turciei de către SUA din programul privind avioanele de luptă F-35.

SUA au anulat vânzarea a 100 de avioane F-35 către Ankara după achiziţia de către Turcia a unor rachete S-400 ruseşti în 2019. Erdogan a acuzat Washingtonul că nu şi-a respectat promisiunile privind rachetele alternative Patriot americane.

Preşedintele turc, care s-a bazat pe o relaţie personală apropiată cu fostul preşedinte american Donald Trump pentru a aplana crize din trecut, este nemulţumit de atitudinea mai critică şi mai distanţată din partea noii administraţii americane, comentează Reuters.

Erdogan a fost nevoit să aştepte 3 luni după învestirea lui Biden pentru primul lor contact, un apel telefonic bizar în aprilie, când preşedintele american l-a informat în legătură cu intenţia de a recunoaşte genocidul asupra armenilor.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI