"Războiul lui Putin a fost premeditat și neprovocat. A respins eforturile și diplomația. A crezut că Vestul și NATO nu vor răspunde. Și a crezut că ne poate diviza aici, acasă. Putin a judecat greșit. Noi eram pregătiți", a declarat Joe Biden, în cadrul discursului său despre Starea națiunii, rostit în prezența ambasadorului Ucrainei la Washington. Preşedintele l-a numit fără ocolișuri pe Putin "un dictator" care acum este izolat de lume. Mulți congresmani care au asistat la discurs țineau steagul Ucrainei în mâini, iar reprezentanta Kievului a fost aplaudată la scenă deschisă. Oksana Markarova a primit aplauzele cu lacrimi în ochi.
"În această seară, ne întâlnim ca democrați, republicani și independenți, dar cel mai important, ca americani. Cu o datorie unul către celălalt, către America, către poporul american, către Constituție. Și cu încrederea de neclintit că libertatea va triumfa în fața tiraniei", și-a început Biden discursul.
"Acum 6 zile, Vladimir Putin a vrut să zguduie din temelii tocmai fundația lumii libere, crezând că se poate înclina în fața amenințărilor sale. Dar a calculat total greșit. A crezut că poate intra în Ucraina și că lumea se va răsturna. În loc, a dat peste un zid puternic, pe care nu l-a anticipat niciodată și nici nu și l-a imaginat. A dat de poporul ucrainean.
Președintele Zelensky, neînfricarea, curajul și determinarea ucrainenilor inspiră cu adevărat lumea. Grupuri de cetățeni care blochează tancurile cu corpurile lor, toți - de la studenți la pensionari, la profesori - s-au transformat în soldați, apărându-și pământul. Și în această luptă, după cum președintele Zelensky a spus în discursul său în Parlamentul European - lumina va câștiga în fața întunericului.
Ambasadorul Ucrainei în Statele Unite este aici în această seară, stă alături de Prima Doamnă. Să vedem dacă fiecare dintre noi este capabil să stea drept în același mod, să se ridice și să trimită un semnal inconfundabil lumii și Ucrainei.
President Biden: "Light will win over darkness. The Ukrainian Ambassador to the U.S. is here tonight, sitting with the First Lady. Let each of us if you're able to stand, stand and send an unmistakable signal to the world and Ukraine."#SOTU2022 pic.twitter.com/aXFaqiHGfC
— CSPAN (@cspan) March 2, 2022
Noi, Statele Unite ale Americii, suntem alături de poporul ucrainean.
De-a lungul istoriei noastre, am învățat această lecție. Când dictatorii nu plătesc un preț pentru agresiunea lor, declanșează mai mult haos. Merg mai departe. Iar costurile și amenințările pentru America și pentru lumea întreagă cresc. De aceea a fost creată Alianța Nord-Atlantică – să asigure pacea și stabilitatea în Europa după Al Doilea Război Mondial. Statele Unite sunt membru alături de alte 29 de națiuni. Contează. Diplomația americană contează.
Atacul lui Putin asupra Ucrainei a fost premeditat și total neprovocat. A respins eforturile repetate, repetate ale diplomației. A crezut că Vestul și NATO nu vor răspunde. Și a crezut că ne poate diviza aici, acasă, în acest for și această națiune. A crezut că ne va diviza și în Europa.
Dar Putin a greșit. Noi suntem pregătiți. Noi suntem uniți și asta e ce am făcut - am rămas uniți.
Ne-am pregătit complex și cu atenție. Am petrecut luni de zile construind coaliții cu celelalte națiuni care iubesc libertatea în Europa, din America până în Asia și pe continentul african pentru a-l confrunta pe Putin.
Ca mulți dintre voi, am petrecut ore nenumărate unindu-i pe aliații noștri europeni. Am împărtășit lumii întregi dinainte ce știam că plănuia Putin și exact cum voia să falsifice și să își justifice agresiunea. Am contracarat minciunile rusești cu adevărul. Și acum el acționează. Lumea liberă îl trage la răspundere.
Alături de 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Franța, Germania, Italia, țări precum Regatul Unit, Canada, Japonia, Coreea, Australia, Noua Zeelandă și multe altele, chiar și Elveția provoacă acum pagube Rusiei și îi sprijină pe ucraineni.
Putin este acum izolat de lume mai mult decât a fost vreodată. Împreună cu aliații noștri impunem acum sancțiuni economice puternice. Tăiem cele mai mari bănci ale Rusiei de la sistemul financiar internațional, împiedicând banca centrală a Rusiei să apere rubla rusească, lăsând fondul de război de 630 de miliarde de dolari al lui Putin fără nicio valoare. Întrerupem accesul Rusiei la tehnologie, ceea ce va duce la slăbirea puterii economice și la slăbirea armatei pentru anii ce vor urma.
În această seară le spun oligarhilor ruși și liderilor corupți care și-au însușit miliarde de dolari din acest regim violent: Gata! Vorbesc serios! Departamentul de Justiție desemnează un grup de lucru pentru a ancheta infracțiunile oligarhilor ruși. Ne alăturăm aliaților europeni pentru a găsi și a le sechestra yachturile, apartamentele de lux, avioanele private. Venim după voi și după câștigurile voastre necinstite", a declarat Joe Biden.
"Nu are idee ce urmează. Rubla și-a pierdut deja 30% din valoarea sa. Bursa rusească a pierdut 40% din valoare și tranzacțiile sunt suspendate. Economia Rusiei se clatină și numai Putin este de vină.
Împreună cu aliații noștri furnizăm sprijin ucrainenilor în lupta pentru libertate - asistență militară, asistență economică, asistență umanitară, dăm mai bine de un miliard de dolari în asistență directă Ucrainei și vom continua să ajutăm poporul ucrainean în timp ce își apără țara și îi ajutăm să le alinăm suferința.
Vreau să fiu clar. Forțele noastre nu sunt implicate și nu vor fi implicate într-o confruntare cu forțele ruse în Ucraina. Trupele noastre nu merg în Europa pentru a lupta în Ucraina, ci pentru a apăra aliații NATO în cazul în care Putin se decide să avanseze spre vest. În acest scop, am mobilizat forțele terestre americane, escadrile, am efectuat desfășurări de nave pentru a proteja țări NATO, inclusiv Polonia, România, Letonia, Lituania și Estonia. Și după cum am subliniat clar - SUA și aliații noștri vor apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO cu deplina forță a puterii noastre colective. Fiecare centimetru!
Și suntem clari - ucrainenii luptă cu curaj pur. Dar următoarele câteva zile, săptămâni și luni vor fi dure pentru ei. Putin a dezlănțuit un haos violent. Dar chiar dacă ar avea câștiguri pe câmpul de bătălie, va plăti un preț continuu ridicat pe termen lung. (...) Ucrainenii, un popor mândru, au cunoscut 30 de ani de independență și au arătat în mod repetat că nu vor tolera pe nimeni care ar încerca să târască țara înapoi. Către toți americanii, voi fi onest cu voi, așa cum am promis mereu că voi fi, un dictator rus care invadează o țară străină are costuri în toată lumea".
Biden a dat asigurări că vor fi folosite toate instrumentele pentru ca economia americană să nu aibă de suferit.
"Vreau să știți cu toții - vom fi bine! Vom fi bine! Când se va scrie istoria acestei ere, războiul lui Putin în Ucraina va fi lăsat Rusia mai slăbită, iar restul lumii mai puternic. (...) Poate că Putin va încercui Kievul cu tancuri, dar nu va câștiga niciodată inimile și sufletele ucrainenilor. "
La susținerea discursului a asistat și ambasadoarea Ucrainei la Washington, Oksana Markarova, ca invitată a Primei Doamne, Jill Biden.
___________________________________
În cadrul acestui ritual important al vieţii politice americane, preşedintele rosteşte în fiecare an un discurs în faţa membrilor Congresului, fiecare frază fiind cântărită de o mie de ori.
În timp ce invazia preşedintelui rus Vladimir Putin în Ucraina a aruncat lumea în frică şi incertitudine, liderul de la Casa Albă va dori să-şi afirme "credinţa sa în rezistenţa şi puterea poporului american", a declarat purtătoarea sa de cuvânt Jen Psaki, intervievată duminică de ABC.
La sfârşitul săptămânii trecute, două anunţuri simultane în marja discursului privind starea Uniunii au oferit o imagine a preşedinţiei Biden, care din ianuarie 2021 a trecut de la scurte momente de răgaz la crize majore.
Primul anunţ: în conformitate cu noile instrucţiuni date la nivel naţional, purtarea măştii va fi opţională în Capitoliu, sediul Congresului, în momentul discursului. Astfel, preşedintele în vârstă de 79 de ani se va putea lăuda cu faţa descoperită în faţa parlamentarilor cu răspunsul său la pandemia de COVID-19, a cărei virulenţă pare să slăbească în sfârşit.
Al doilea anunţ, mult mai sumbru: baricadele care au protejat clădirea timp de şase luni după ce a fost atacată pe 6 ianuarie 2021 de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump vor fi reinstalate, temporar, pentru discursul şefului statului.
A fost un memento dur pentru Joe Biden că promisiunea sa de a reconcilia o Americă ultra-divizată este departe de a fi îndeplinită, în timp ce sâmbătă predecesorul său, Donald Trump, era aclamat de fanii săi la marea convenţie anuală a conservatorilor americani.
Biden este un preşedinte profund nepopular, scrie AFP, menţionând că acesta îşi va susţine primul discurs privind Starea Uniunii marţi seara, la ora locală 21:00 (1:00 GMT miercuri).
Potrivit ultimului sondaj publicat de ABC, cota de popularitate a acestuia - care a început să scadă vara trecută după retragerea haotică din Afganistan - a ajuns la doar 37% în rândul americanilor sătui de creşterea inflaţiei şi obosiţi de pandemie.
Joe Biden însuşi pare să întâmpine din ce în ce mai multe dificultăţi, în apariţiile sale publice, în a reda cu convingere optimismul cald care a devenit marca sa în cei peste patruzeci de ani de carieră politică.
Totuşi, cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite are câteva succese la activ: economia şi ocuparea forţei de muncă sunt înfloritoare, a lansat un plan masiv de investiţii în infrastructură, tocmai a numit pentru prima dată o femeie de culoare, Ketanji Brown Jackson, la Curtea Supremă, potrivit AFP.
Pe plan internaţional, Joe Biden a reuşit, deocamdată, să consolideze relaţiile dintre SUA şi aliaţii săi occidentali în faţa invaziei din Ucraina. Dar mulţi republicani îi reproşează că nu are o mână forte în faţa brutalităţii lui Vladimir Putin.
Iar pe plan intern, preşedintele a fost nevoit să îngroape două promisiuni majore din campanie, nereuşind să exploateze majoritatea foarte mică pe care democraţii o au în Congres.
Joe Biden, care ar putea pierde această majoritate la alegerile generale din toamnă, nu a reuşit să facă să treacă un program faraonic de cheltuieli sociale sau o reformă radicală a legii electorale care să protejeze accesul afro-americanilor la urne.
Însuşi preşedintele democrat, care spune că vrea să candideze din nou în 2024, se gândeşte deja cu voce tare la modul în care va fi ţinut minte.
Într-un interviu difuzat sâmbătă pe YouTube de Brian Tyler Cohen, un editorialist politic progresist, el a declarat: "Sper că moştenirea mea va fi aceea de a restabili o anumită decenţă şi onoare funcţiei de preşedinte, de a oferi clasei de mijloc o şansă reală de a reuşi, de a reconstrui alianţele noastre internaţionale care au fost atât de grav afectate şi de a uni oamenii".
''Cred că facem progrese lente în privinţa unora dintre aceste probleme", a recunoscut el.