Președintele SUA, Donald Trump: Starea națiunii e mai bună ca niciodată

Donald Trump a anunțat, marți seara, în plenul Congresului, marea revenire americană. Președintele a ținut discursul anual despre starea națiunii, în care a vorbit despre economie, imigrație și lupta împotriva terorismului. Evenimentul a furnizat și momente inedite: președinta democrată a Camerei Reprezentanților a rupt ostentativ copia discursului lui Trump.

05 Februarie 2020, 10:44 (actualizat 05 Februarie 2020, 17:11) |
$article.media.images[0].description
Trump: Starea națiunii e mai bună ca niciodată"

Încă de la bun început, tensiunile între democrați și republicani au fost evidente. După ce a urcat la podium, președintele Trump a lăsat-o, cu intenție sau nu, cu mâna întinsă pe Nancy Pelosi. Liderul SUA s-a lansat apoi în cel de al treilea discurs despre starea națiunii din acest mandat.

Donald Trump: "În doar 3 ani scurţi, am distrus mentalitatea declinului american şi am respins minimizarea destinului Americii. Graniţele noastre sunt sigure. Familiile noastre prosperă. Valorile noastre sunt reînnoite. Mândria noastră a fost refăcută. Pentru toate aceste motive le spun oamenilor acestei ţări minunate şi membrilor Congresului: Starea Naţiunii noastre este mai bună ca niciodată!"

Trump a spus că își respectă promisiunile și a menționat creșterea economică, acordurile comerciale cu Mexic, China și Canada, sau miile de miliarde investite în armată. A promis și că SUA vor fi prima națiune care ajunge pe Marte.

Pe plan extern, Trump a readus în discuție retragerea din Afganistan și a lansat un nou atac la adresa președintelui din Venezuela în fața unui invitat special.

Donald Trump: "Maduro este un conducător nelegitim, un tiran care îşi brutalizează poporul, dar a cărui tiranie va fi zdrobită. În această seară cu noi este un om curajos care aduce cu el speranţele, visele şi aspiraţiile tuturor venezuelenilor. Sus, în galerie, este adevăratul şi legitimul preşedinte al Venezuelei, Juan Guaido".

Trump nu i-a uitat nici pe democrați. I-a acuzat că vor să-i forțeze pe americani să plătească asigurările de sănătate ale imigranților ilegali. Într-un gest simbolic, i-a acordat Medalia Libertății, cea mai înaltă distincție civilă, lui Rush Limbaugh, celebru om de radio conservator, care recent a dezvăluit că suferă de cancer.

La finalul alocuțiunii președintelui, într-un gest de frondă, șefa democraților a rupt copia discursului.

Discursul lui Trump a fost și un prim gong al campaniei pentru realegerea sa în noiembrie. Potrivit unui sondaj al Institutului Gallup, Trump are o cotă de încredere de 49%, cea mai ridicată de la instalarea sa la Casa Albă.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI